Podcastul de EQ

„XYZ nu este în valorile mele.”
„Am nevoie să aduc în valorile mele XYZ.”

Sunt expresii din limbajul de lemn al dezvoltării personale pe care l-am auzit în ultima vreme din ce în ce mai des.

Dar oare ce înseamnă să ai ceva în valori sau să nu ai ceva în valori?

Ce înseamnă „valorile” acestea despre care se vorbește cu atâta ușurință?

Și mai ales, cum influențează aceste valori deciziile, acțiunile și apoi rezultatele noastre?

Răspunsurile în episodul de podcast de azi.

Abordarea convingerilor este fundamental greșită în dezvoltarea personală „mainstream”. Cineva a pornit cu o abordare extrem de simplistă a lor și a devenit unul dintre miturile care pe mulți chiar îi blochează în evoluția lor și în schimbările pe care le urmăresc.

Ceea ce se numesc convingeri limitative sunt niște ecouri distante a ceea ce se petrece de fapt în noi la nivelul de unde ne creăm realitatea.

Dacă vrei să vezi abordarea mai profundă a convingerilor (și culmea, mai simplă și mai ușor de gestionat), recomand podcastul de săptămâna aceasta.

Autosabotarea este subiectul acestor săptămâni, deoarece lucrez intens la carte.

Un capitol mare din carte este despre burnout.

În carte explic în detaliu echilibrul dintre energie fizică și cea emoțională și modul în care acestea două se combină către performanță sau către burnout.

Poți să te epuizezi emoțional, dar să te ții bine fizic sau poți să te epuizezi fizic dar să te ții bine emoțional și te vei putea regenera cu un minim de efort. Dar nu poți să le faci pe amândouă, decât cu prețul burnout-ului.

În podcast am abordat câteva idei generale pe subiectul epuizării, ca mecanism de autosabotare.

Până la urmă epuizarea este cea care ne oprește cel mai eficient și uneori definitiv din drumul către obiectivele noastre.

Am folosit în glumă această denumire atunci când am filmat cursul despre autosabotare pentru platforma Upriserz.

De acolo Lorand Soares Szasz a preluat denumirea și a rămas „Cadranul Veres”.

La unul dintre evenimentele la care am participat mi-a spus o clientă „Mă bucur să te văd, Zoltan Veres, cel care face ordine în viața mea cu cadranele lui”.

Cadranul autosabotării este o unealtă practică prin care îți poți da seama ce te oprește din schimbarea pe care vrei să o faci, nu contează despre ce domeniu este vorba din viața ta.

Ce înseamnă acest cadran (și implicit ce conține capitolul II din carte) și cum îl poți folosi ca să-ți deblochezi drumul, afli în acest episod din podcast.

Autosabotarea nu există!

Procesul pe care îl numim autosabotare este cel mai important aliat al nostru.

Doar că în demersul dezvoltării personale de a ne transforma în mașini de produs „succes” (a se înțelege bani), am uitat să înțelegem modul mai profund în care se leagă lucrurile în interiorul creierului nostru.

În acest episod de podcast explic de ce spun că nu există autosabotare, ce este de fapt fenomenul și împărtășesc și alte detalii din primul capitol al cărții pe care o scriu despre autosabotare.

Sorcova, vesela,

Să trăiți să-ntineriți,

Să creșteți, să vă dezvoltați,

Inteligență emoțională să-nvățați!

Știu că nu se potrivește numărul de silabe, dar m-am prostit puțin.

Așa am început podcastul, cel puțin partea de testat microfonul.

Apoi am râs, pentru că Oana a completat în loc de „inteligență emoțională să-nvățați” cu „inteligență emoțională să mâncați!” Ceea ce nu ar fi rău, chiar la nivel planetar.

Și de aici ne-a mai luat câteva minute să ne revenim din râs și să trecem la lucruri serioase.

Serioase, deoarece expresia „ce din pisică se naște, șoarece mănâncă” se potrivește foarte bine cu trecerea dintre ani.

Am putea spune, „ce din anul trecut șe naște, va produce aceleași rezultate și anul acesta”.

Dacă nu ai făcut ceva anul trecut, s-ar putea să mai faci „La Anul și La Mulți Ani!”.

Am dezvoltat ideea într-o manieră mai dramatică în podcast.

Creierul nostru înregistrează evenimentele cu o precizie matematică.

Există mecanisme biologice, care ne susțin în deciziile pe care le luăm, conștient sau inconștient.

Evenimentele noastre obișnuite, rutinele, contextele familiare ne mențin pe o direcție constantă. E și de bine, și de rău. Depinde de direcția pe care ești „setat”.

Atunci când se petrec evenimente ieșite din comun, este o formă de șoc pentru creierul nostru.

Este ceva ce trebuie integrat în „baza de date” din care apoi luăm deciziile.

„Toate au un început!”

Este fraza care poate semnala o shimbare în rău, poate fi un avertisment.

Poate fi și o interpetare greșită sau chiar o „ciudă”?

Hai să vedem ce poate ascunde o remarcă atât de simplă ca „Toate au un început!”

Bine te-am regăsit!

Uneori sună a blestem fraza de mai înainte.

De ce? Pentru că de obicei vine ca răspuns la ceva despre care afirmi că nu ți-l dorești, ceva de care vrei să scapi, ceva ce nu îți place.

Tu spui că niciodată nu vrei să ajungi într-o situație, și vine cineva și îți spune, eeeee… nu știi, poate chiar vei ajunge.

Și adevărul este că am demonstrat aproape matematic în podcast, că există șanse reale să ajungi acolo.

Cum și de ce ai ajunge undeva unde „niciodată” nu ai vrea să ajungi?

Află în episodul de podcast de azi.

Pare o frază tare simplă.

„Ești ceea ce gândești”.

Deci dacă gândesc că sunt milionar, voi fi asta, nu?

Și dacă o dată la câteva gânduri mă apucă îndoielile, și mă gândesc că nu o să ajung milionar, o să mai fiu sau nu o să mai fiu?

Cât am voie să gândesc și altceva? Cât ar trebui să mențin exact fix același gând ca să devin ceea ce gândesc?

Nu cred că există o rețetă atât de simplă.

În episodul de podcast din această săptămână am dezbătut acest motto foarte simplu.

Am luat afirmația și am învârtit-o pe toate părțile.

Este interesant și fascinant pentru mine cum am ajuns să fim împinși la limită, treptat, treptat, de către tendințele socio-economice din ultimii ani.

Am tot studiat despre motivație și dopamină în ultima perioadă și cercetările din domeniul neuroștiințelor nu ne încurajează deloc.

Ne forțăm să fim motivați, să ne împingem la limite, toate în numele unui „succes” despre care majoritatea nici măcar nu știe ce este, sau ne dăm seama pe parcurs că de fapt nu ni-l dorim în forma în care am crezut.

Ajungem epuizați, secați de energie, unii chiar anxioși sau depresivi.

Unde este momentul să împingi limitele și când ar fi momentul să te oprești? Unde este limita dintre presiune absurdă și motivația sănătoasă și mai ales cum o menținem sănătoasă?

Întrebări existențiale pentru mulți, în episodul de podcast din săptămâna asta.

Tu la ce te gândești când începi ceva, o etapă nouă în viața ta?

Te gândești vreodată, de exemplu atunci când începi o nouă relație, un nou job, te muți altundeva, că probabil și această etapă se va încheia la un moment dat?

Când închei o etapă din viața ta, cum o „așezi” în amintirile tale? Ce stare ai când începi ceva nou, după ce se termină ceva din viața ta?

Sunt curios, pentru că în episodul din această săptămână dezbatem acest subiect al începuturilor și sfârșiturilor.

Este oare orice sfârșit un nou început?

„Omul frustrat care spune ceva rău despre tot ceea ce faci sau zici, fără vreun motiv bun, din simplul motiv că ura se cultivă ușor și se exprimă la fel de ușor de la adăpostul anonimatului oferit de tastatură.”

Aceasta este definiția pe care am găsit-o pe net pentru termenul de „hater”.

Este o specie întradevăr, dar mai degrabă mi se pare că descrie un comportament, decât o categorie de oameni.

Cred că fiecare dintre noi avem momente de în care suntem „hateri”, la fel cum fiecare dintre noi are momente în care este altruist sau dornic să ajute.

Contează totuși, cred, predominanța.

Despre teoria că dacă faci ceva bine, o să ai și hateri, bănuiesc că ai auzit.

Hai să dezbatem puțin gradul de veridicitate al acestei afirmații, în episodul de podcast din săptămâna aceasta.

Trăiește clipa! Trăiește în prezent!

Sunt îndemnuri pe care sigur și tu le-ai auzit de la cineva. 🤓

Dacă nu în forma asta, sigur ai auzit vorba „O viață avem, să ne bucurăm de ea!”, o frază care este „rudă” cu cele de dinainte.

Problema cu aceste abordări este că majoritatea oamenilor le folosesc ca să evite evaluarea consecințelor. 👀

Este o abordare care apare atunci când vrem să ne „bucurăm” de ceva, despre care știm că nu neapărat este de bine, sau când vrem să scăpăm de niște responsabilități.

Ce înseamnă totuși să fii prezent, respectiv să trăiești maxim posibil clipa prezentă?

▶ Cum putem să trăim în prezent, dar să facem planuri de viitor?
▶ Cum poți fi responsabil legat de viitor, fără să apară anxietatea sau să îți stea mintea acolo?

Întrebări existențiale, demne de un episod de podcast. 🙂

Adică de acum încolo tot ce avem de făcut este să așteptăm să treacă problema, nu? 😅

Că unii așa pare că înțeleg lucrurile.

Dacă avem o problemă în relația de cuplu și ajungem pe pragul despărțirii, stăm, așteptăm și problema se rezolvă.

Dacă am fost dați afară de la job, doar trebuie să stăm liniștiți, să așteptăm să treacă timpul și toate se rezolvă.

Mă gândesc acum dacă la fel se va petrece și cu facturile de curent și de gaz. 🙂

Timpul nu rezolvă nimic. Timpul doar îți stă la dispoziție dacă vrei să-l folosești, ca să rezolvi ceea ce vrei să rezolvi.

Despre asta este episodul nostru de podcast de săptămâna aceasta.

Cum te ajută timpul în rezolvarea problemelor. 👀

Zoltan Veres · Ep.137 - Timpul le rezolvă pe toate…

„Nimic nu trebuie!”
Este o frază pe care am auzit-o de multe ori ca replică la ceea ce a spus altcineva. Știu că nu ne place autoritatea, să ni se impună lucruri, dar acest „trebuie” are un fond, care este de multe ori dincolo de teoriile dezvoltării personale.
În această lume întotdeauna este ceva pentru ceva. Asta înseamnă că toate rezultatele pe care vrem să le obținem sau le-am obținut, sunt condiționate de alte lucruri. „Trebuie” nu face nimic altceva decât să îți aducă aminte de aceste condiționări, nu contează dacă ele îți plac sau nu.

Dacă vrei să afli lucrurile interesante pe care le-am discutat cu Oana, TREBUIE să asculți podcastul. Îmi pare rău, dar nu există altă cale. Poate o pui pe mama să asculte și să îți povestească, dar probabil nu o să fie la fel.

Dacă aș spune că cineva este cu „inteligență emoțională modestă”, nu sună a compliment. Dacă spun că cineva este lipsit de modestie, iarăși nu sună bine.

Dacă spun, așa, simplu, despre cineva: e o persoană modestă, parcă tot nu sună a calitate.

În niciun caz nu sună a laudă expresii de genul „e de o inteligență modestă” sau „are un nivel de trai modest”.

Și dacă acest cuvânt sună mai mult a „sărac” în orice construcție, mai mult decât a orice altceva, atunci de ce a devenit un deziderat moral al societății noastre? :)

M-am jucat puțin cu limba română, sper că te-am stârnit într-o direcție sau alta. :)

Cred că ești pregătit să asculți discuția despre modestie. :)

De prima dată mi s-a părut ciudată această expresie.

În primul rând pentru că îndeamnă să simulezi ceva, să fii fals.

Mie îmi sună ceva de genul: „Minte până devine adevărat.”

Interesant este că știu de unde a plecat această expresie din dezvoltarea personală.

Știu și cum se poate implementa într-un mod armonios și constructiv.

Din păcate însă, metodologia din spate am văzut că s-a pierdut în negura dezvoltării personale.

Hai să vedem de unde a plecat expresia și unde a ajuns și de ce consider că multă lume ajunge „fake” mai degrabă, decât să „make it”.

Adică este mai ușor să te pierzi în autoamăgire și nici măcar să nu îți dai seama, că nu ai cum să ajungi unde îți dorești.

Dar această greșeală chiar se poate evita cu un minim de efort.

Oare așa o fi?

Știu multă lume care se chinuie la joburi, în relații, în diferite situații de viață, niciunul nu moare, dar nu devine nici mai puternic, garantat.

Cum am explicat în episodul de podcast despre rostul lucrurilor, nu cred că stă cineva acolo sus să ne dea nouă de lucru și să ne testeze, apoi să dea note și fie disperat dacă nu nu ne învățăm lecțiile.

De multe ori tindem să stăm în situații dureroase, așteptând să se petreacă „ceva”. Să apară un salvator sau o schimbare de situație ca în filme.

Devii mai puternic doar dacă te antrenezi.

Nu devii puternic pentru că „rabzi” suferința.

Părerea mea. :)

De data asta nu vreau să contrazic motto-ul pe care l-am ales ca subiect de podcast. De ce? Pentru că sunt perfect de acord cu acest citat. 

Cel puțin cu modul în care eu îl interpretez.

Consider că are o profunzime pe care este mai ușor să o promovezi decât să o respecți. 

Mai mult decât atât, este mai ușor să le ceri altora, decât să fii un exemplu chiar legat de acest citat.

Motivele sunt două principale:

1. Din experiența mea de lucru cu oamenii, schimbările pe care vrem să le facem au în spate răni și impulsuri care de obicei sunt foarte personale și foarte limitate în complexitatea consecințelor.

2. Este mai ușor să vrei o schimbare în lume decât să o faci efectiv în viața ta și să devină natura ta.

Sunt multe nuanțe pornind de la aceste subiecte, te invit să le descoperi în episodul de podcast din această săptămână.

Este o frază care aduce mai multe pericole decât beneficii.

Dacă o să asculți podcastul, îți dai seama că de fapt nu are avantaje deloc, este o formă de minciună pe care multă lume o tot repetă.

Deși este una dintre frazele preferate ale multora care studiază dezvoltare personală acest „Nu există nu pot!”, nu doar că nu are baze logice, la nivel psiho-emoțional poate crea fantezii și blocaje care vor costa multe eforturi ca să le depășească cineva.

Toată logica a ceea ce spun o vei găsi în episodul de podcast din această săptămână.

Imaginează-ți că suferințele prin care ai trecut nu au nicio logică. Nu există nicio putere superioară care îți planifică ție existența, nu încearcă nimeni să te învețe ceva, nu devii deloc mai bun prin suferința prin care ai trecut.

Adică imaginează-ți că experiențele neplăcute prin care ai trecut nu îți aduc nimic în afară de sentimentul neplăcut.

Ca să poți trece peste dificultăți și suferințe, mintea ta caută un sens. Caută cu disperare să-și explice că nu ai suferit degeaba, că ai avut ceva de câștigat din asta.

Știi care este problema cu asta? Că de multe ori ne concentrăm atât de tare să înțelegem un sens viitor al lucrurilor, încât uităm că am fost co-creatori ai situațiilor de suferință.

Are sau nu are totul un scop? Care este diferența dintre a căuta un scop și a înțelege cauzalitatea lucrurilor?

Acest episod de podcast este o explorare a extremelor din multe puncte de vedere.

Oare cum ar trebui luate sloganele dezvoltării personale? Există un mod „bun” sau un mod „nasol” de a le interpreta?

Îndemnurile, sloganurile, motto-rile din dezvoltarea personală sunt bine cunoscute tuturor. Ele provin de la persoane care au descoperit anumite procese, adevăruri, legături și le-au împărtășit prin câte o asemenea frază.

În acest episod dezbatem capcanele și nuanțele îndemnului „Nu renunța niciodată!”.

Ca să vedem până unde ar trebui să luăm mot-a-mot acest slogan și de unde poate el deveni poate chiar periculos, pentru unii.

🤔 De ce unii rezistă la un volum mare de muncă și încă au chef și stare de bine și alții ajung la burnout?

🤔 De ce unii stau în relații toxice, lucru care se vede clar din exterior, dar ei spun că sunt bine ș că se „descurcă”?

🤔 De ce unii se mută de la un job la altul, de la o relație la alta și sunt la fel de frustrați și nemulțumiți constant?

În acest episod dezbatem răspunsurile la aceste întrebări, în contextul rezilienței emoționale.

Cum te ajută reziliența legat de aceste blocaje, cum faci să nu ajungi la ele și dacă ai ajuns, cum să depășești momentul. 👀

De ce poți sta câteva ore să te uiți la filme, dar în aceeași seară nu reușești să înveți sau să citești nici zece minute?

Faptul că rezist să lucrez zile întregi, uneori cu foarte puțin somn este ceva care mă ajută enorm să cresc profesional. Faptul că pot face același lucru cu sezoane întregi dintr-un serial, nu mă prea ajută. :)

Reziliența a fost și este un subiect foarte important pentru mine.

Din acest motiv i-am dedicat un episod de podcast și o lună de practică alături de cursanții mei.

Ce înseamnă manipulare prin comunicare?

„Adevărul” și  „intențiile bune” sunt niște concepte, care deși par foarte clare pentru fiecare dintre noi, sunt foarte ușor de distorsionat, fără prea mult efort.

Mintea umană și „rațiunea” sunt uneltele prin care același adevăr poate căpăta nuanțe diferite  sau chiar semnificații opuse.

În acest episod de podcast am avut grijă să demonstrez asta. Dacă vă supărați pentru toate jocurile aproape ciudate pe care le-am prezentat, este treaba voastră. Nimic din acest podcast nu este adevărul absolut. Mai ales că am sucit adevărurile până la absurd.

Sper să fie educativ legat de cât de ușor se poate manipula adevărul, dacă nu suntem atenți, lucizi, sau cu bun simț.

Toate rezultatele pe care vrem să le obținem în viața asta se bazează pe modul în care comunicăm. Cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. 👀

Dacă ești un comunicator bun, se spune că vei obține cam tot ce îți dorești.

Dacă știi cum să te gestionezi pe tine, cum să comunici cu alții ca să te asculte și să te înțeleagă, reușești să îi înțelegi mai bine cu cei din jurul tău și într-un final, prin modul în care relaționezi, obții ceea ce îți propui.

✅ Dar oare există niște reguli generale în comunicare?

✅ Niște standarde pe care ar trebui să le respectăm?

✅ În afară de pronunție și dicție (care sunt fără doar și poate, baza oricărui proces de comunicare verbală) mai sunt ceva repere la care să ne raportăm? Care sunt acestea?

✅ Cum ne găsim „modele” ca să comunicăm mai bine?

✅Ce înseamnă să fii un comunicator „bun”?

Despre toate acestea in podcastul de azi 🙂

Cum să îi spun că ceva nu îmi place, fără să-l rănesc?

Care este echilibrul între a comunica limitele și a impune ceva?

Cum comunic ceva care mă deranjează, dar să nu ajung la conflict?

Sunt întrebări la care multă lume nu găsește răspuns. În același timp mulți folosesc sintagma de „comunicare asertivă” ca un răspuns satisfăcător.

Totuși, ceea ce se numește comunicare asertivă poate fi de-a dreptul distructiv pentru relații, dacă analizăm conceptul din perspectiva inteligenței emoționale.

Propunerea mea? Să înlocuim comunicare asertivă cu un proces de comunicare conștientă.

Ce înțeleg prin asta și cum se poate ajunge să comunici conștient?

În episodul de podcast din săptămâna aceasta.

Teama de a fi judecat este subiectul grupului de practică „Back to yourself”, și mi-am propus să analizăm mai de aproape sindromul impostorului, un fenomen în strânsă relație cu această teamă.

După definiția din Wikipedia (și multe alte surse de altfel) este: „Sindromul impostorului (cunoscut și sub numele de fenomenul impostorului, impostorism, sindrom de fraudă sau experiența impostorului) este un tipar psihologic în care un individ își pune la îndoială abilitățile, talentele sau realizările și are o teamă persistentă interiorizată de a fi expus ca „impostor”.”

Varianta simplă: am sentimentul că nu merit apreciere și recunoaștere, deoarece rezultatele mele se datorează norocului sau altora.

Un episod de podcast cu o discuție care vă va ajuta să identificați comportamente, șabloane și poate descoperiți și câteva soluții ascunse. :)

La Mulți Aaaaaaani!

Deși eu sunt cel care împlinește 45 de anișori, vă doresc și vouă toate cele bune și să creșteți și voi mari!

Oana s-a gândit ca de ziua mea să mă descoase și să scoată de la mine informații și lucruri despre mine pe care în mod normal nu prea le discutăm.

Ce a aflat în discuția despre ziua mea de naștere?

Hai să vezi în acest episod de podcast, ediție specială!

Am dezbătut conceptul de autenticitate, de la teorie la viața de zi cu zi.

Subiectul grupului de practică „Back to yourself” fiind teama de a fi judecat, am zis că aducem cu Oana ceva informații în plus și subiecte de gândit legat de aceste concepte.

Inteligența emoțională te aduce mai aproape de tine, de trăirile tale și de felul tău de a fi, prin simplul fapt că devii mai conștient de aceste lucruri și te ajută să le și schimbi în funcție de ceea ce îți dorești de la tine și de la alții.

Dar totuși, cât de mult ar trebui să ne adaptăm comportamentele în funcție de context?

Ce înseamnă măștile noastre și cum le folosim inteligent (emoțional)?

Cum cultivăm autenticitatea?

Am atins mai multe subiecte controversate în cadrul acestui episod.

„Drumul către iad este pavat cu intenții bune.”

A fost expresia de la care am plecat la discuția cu Oana.

Înțelepciunea populară întotdeauna a fost o inspirație pentru mine. Nu de alta, dar conține o experiență de „viață” de niște mii de ani. :)

Dacă tot lucrăm la umbre luna aceasta la grupul de practică de dezvoltare a inteligenței emoționale, am zis că este binevenit să studiem și acele umbre care stau ascunse în spatele unor comportamente considerate pozitive.

De exemplu, intențiile noastre „bune”. Oare chiar sunt bune, sau este discutabil?

Nu există nimic exclusiv pozitiv sau exclusiv negativ în lumea asta. Perspectiva din care privești, intervalul de timp pentru care analizezi consecințele, obiectivele tale, preferințele tale, toate vor aduce un mix de emoții în orice situație. Un mix care, culmea, se și schimbă în timp.

Doar adu-ți aminte de ultimul moment în care ți-ai schimbat părerea despre ceva. :)

Gândirea pozitivă și ea, ca orice altceva în această lume, poate să conțină în ea sau să poarte după ea o umbră mai mică sau mai mare.

Crezi că aberez sau bat câmpii? :)

Poți asculta argumentația mea și explicațiile de la care am ajuns la concluzia de mai sus, în episodul de podcast din această săptămână despre „Umbrele gândirii pozitive”

A fi, sau a nu fi… mândru.,,

Ce înseamnă mândria, de fapt? Este de bine sau de rău? Poate fi și ceva pozitiv în această atitudine?

Nu consider că dețin adevărul absolut, în niciun caz nu ar trebui să luați o rețetă din discuție, am încercat doar să disecăm puțin acest concept.

Concluzia este că suntem mândri de ce am făcut. :)

Este interesant modul în care fiecare dintre noi definim „fițele”.

Ceea ce pentru mine poate părea o „nevoie”, alții pot interpreta ca fiind „fițe” și invers.

Care este de fapt legătura dintre stima de sine și fițe și mai ales unde este acea limită, unde putem să spunem că ele trec dintr-una în cealaltă?

Când trecem de la „mă respect” la „am fițe”?

Toate acestea, analizate și dezbătute de Oana și Zoltan, într-o discuție strict din perspectiva personală a noastră.

Nu știu dacă ție îți plac oamenii aroganți sau orgolioși. Cunosc multă lume care nu îi suportă foarte bine. 🙂

Știi care este secretul totuși? 🤔

Fiecare dintre noi avem formele proprii de orgolii și aroganțe.

Dacă nu altele, cele care apar când vezi un om arogant și îți demonstrezi că aroganța lui îl face mai puțin „valoros”, decât tine, cel care nu ești arogant. 🙂

În săptămânile în care la grupul de lucru „Back to yourself” practica este pe tema stimei de sine, subiectul aroganței și al orgoliilor apare automat.

✅ Cum se leagă încrederea sau stima de sine de aroganță?

✅ Cum facem diferența între ele?

✅ Există ceva bun în aroganță?

✅ Cum îmi dau seama dacă sunt sau nu arogant în anumite momente, la rândul meu?

Oana m-a provocat la discuții despre aceste concepte, legăturile dintre ele și cum le gestionăm când apar.

În spiritul stabilit, am revenit cu seria despre stima de sine, acesta fiind subiectul grupului de lucru pentru următoarele săptămâni.

Primul episod este despre diferențele (explicate a la Zoltan) dintre stima de sine, încredere în sine și respect de sine.

Evident, Oana m-a provocat să explic și cum se leagă cele trei între ele, dar și să vă ofer soluții ca să le puteți dezvolta.

Cel mai important, am explicat „matematica” prin care se distruge stima de sine și încrederea în sine.

Am revenit cu un episod de urgență deoarece simțeam nevoia să închei seria cu fricile, înainte să trecem cu grupul de practică la subiectul stimei de sine, ceea ce se va petrece la workshop-ul „Back to yourself” de miercuri.

În acest episod am dezbătut un alt mit al dezvoltării personale și anume frica de succes.

Am discutat despre ce înseamnă de fapt frica de „succes”, ce se află în spatele acestei temeri, cum poți identifica sursa, mai exact și mai ales pașii prin care vei reuși să depășești această frică.

Am dat și multe exemple personale pe subiectul filmelor  cu teama de succes și cum o depășesc, sper să te distrezi de mine la fel de bine cum am făcut-o eu cu Oana.

Conceptualizarea este cel mai mare dușman când vrei să faci o schimbare.

De exemplu, nu ai cum să scapi de „frica de eșec”, deoarece este un concept general, nu o problemă cu care te confrunți.

Dacă înțelegi de unde vine frica ta de eșec, reușești să identifici comportamentele tale interioare și exterioare prin care generezi și susții frica de eșec, atunci o vei putea gestiona. Mai pe românește, când începi să răspunzi la întrebarea „De ce ți-e groază că se va întâmpla?”, lucrurile devin mai concrete și implicit mai ușor de gestionat.

Despre acest proces mai multe detalii în podcastul de săptămâna aceasta.

Luna aceasta lucrăm la depășirea fricilor.

Este subiectul lunii la grupul de practică „Back to yourself” și am zis să susținem procesul și prin episoadele de podcast.

Pentru primul episod din acest an și din această lună am ales acea teamă pe care majoritatea studiilor o declară ca fiind foarte răspândită prin societatea modernă. Frica de a ieși în fața oamenilor și de a vorbi în „public”.

De ce avem această teamă și de unde vine?

De ce unii o au și alții se descurcă de minune în fața altora?

Lucruri pe care degeaba le vei face și mai ales cum să faci să depășești această frică.

Hai să vedem cum putem scăpa de acest blocaj.

Dragii mei, săptămâna asta facem o „șmecherie”. 🙂

Mai exact, nu am mai înregistrat un episod nou de podcast, deoarece anul trecut am dezbătut subiectul sărbătorilor de final de an cu Oana, așa că anul acesta am înregistrat doar recomandarea caldă de la început.

Vă recomand și celor care ați ascultat anul trecut despre subiectele de sărbători, să reluați informațiile și ideile de acolo, cu siguranță este la fel de actual subiectul inteligenței emoționale de Crăciun, ca oricând.

Cei care vă aduceți aminte de ce am povestit și dezbătut anul trecut la final, sincere felicitari! Aștept feedback de la voi legat de ideile din acest episod! 🙂

Iar ceilalți, dacă sunteți curioși despre obiceiurile bune și rele, respectiv șabloanele emoționale desfășurate la final de an, în toată agitația cu care ne-am obișnuit, vă aștept la podcast! Ho-ho-ho! 🙂

Este o perioadă a… exceselor!

Atunci când se schimbă contextul, se schimbă și comportamentele. Concedii, vizite la rude, stat acasă (și mai mult decât înainte :) ), întâlniri cu prietenii, cumparaturi ieșite din obișnuințe… și toate acestea vin cu extreme.

Eu când văd cărucioarele oamenilor care par nemâncați de ani de zile, mă panichez și mă închid în casă. Poate alții se simt inspirați de ce cumpără vecinul de la supermarket și mai pune ceva în coș… fiecare cu obiceiurile lui de sărbători. :)

Ceea ce este sigur e că la majoritatea oamenilor se schimbă multe din comportamentele lor obișnuite.

Este o perioadă excepțională să ne observăm șabloanele și reacțiile în aceste contexte diferite. Și poate să mai „reglăm” limitele, în funcție de ce descoperim.

În podcastul de astăzi discutăm despre excese, dacă tot este o perioadă în care ele pot să iasă la suprafață. Să vedem dacă sunt excese, sau pur și simplu niște schimbări de moment. :)

A fost o discuție neașteptată din multe puncte de vedere. Deși în mare am stabilit că vom vorbi despre stările noastre în conexiune cu trecutul, cu prezentul și cu viitorul, dar a ieșit ceva mult mai complex decât ne așteptam.

Totul a pornit cu provocarea Oanei de a asocia stări cu anotimpurile, să explic modul în care văd eu legate trecutul, prezentul și viitorul de anotimpuri și de aici, nu am mai avut limite.

O să asiști la o discuție despre subiecte de care nu prea discut,informații mai mult sau mai puțin ezoterice, abstracte pe care le discutăm în general doar în comunitatea în care studiem dezvoltarea inteligenței emoționale în cadrul „Back to yourself”.

De data asta însă, am zis că nu mă opresc și dau totul „din casă”.

Am ajuns într-un final să discutăm și de workshop-urile pe care le-am pregătit pentru final de an, care, deși sunt despre iertare, recunoștință și bucurie, au strânsă legătură cu modul în care închei și începi anul, de asta le-am pregătit pentru luna decembrie.

Mă gândeam că dacă tot vin sărbătorile de iarnă și se adună familia la un loc, să ușurez viața unora, care au momente dificile când vine vorba de „mergem la ai mei”. 🤓

Familia poate fi un loc al bucuriei și iubirii sau din contră, a conflictelor și „frecușurilor” care nu se mai termină niciodată.

Știu că după atâta psihologie și dezvoltare personală, acum toată lumea a conștientizat că are câte ceva din copilărie care îl încurcă, într-un fel sau altul. 👀

Mulți încearcă să-și facă părinții să înțeleagă că greșesc sau că ar trebui să își schimbe gândirea.

✅ Cum arată o relație sănătoasă cu familia, care pare să vrea să te încurce pe calea ta?

✅ De ce de multe ori apropiații sunt cei care par să ne vrea răul, în numele binelui?

Mai degrabă un eseu filosofic decât un material educativ, episodul de podcast de astăzi are subiectul relației cu familia care vrea să ne îndepărteze de propria cale. :)

Atunci când respingi o situație, de fapt nu îți place de tine în acea situație. 🤓

Fiecare dintre noi avem oameni și activități care ne plac și contexte, persoane care nu ne plac.

Marele secret este că de fapt nu ne place cum ne simțim în preajma acelor oameni sau în acele contexte. Nu este despre nimeni și nimic altceva, decât despre filtrele noastre. 👀

Evident, suntem oameni și avem preferințe. Este dreptul nostru și consider că este un lucru foarte sănătos să ai preferințe clare și să fii dispus să experimentezi, în același timp.

📢 Dar motivul pentru care fugim de anumite situații și fugim către altele, sunt stările pe care le trăim acolo.

Stările în care ne place cel mai mult de noi sunt stările cărora oamenii le spun de „creativitate”, de „flow”, de „prezent”.

✅ Ce înseamnă aceste stări?

✅Cum ajungem la ele?

✅ Cum le menținem pe o perioadă mai lungă de timp?

Subiectul podcastului de astăzi. 🙂

„Iartă-mă”

O frază atât de simplă, atât de clară și în același timp controversată. De ce? 🤔

Pentru că atunci când o spui cuiva, implică aparent un act simplu din partea celuilalt, în același timp de fapt ascunde un proces emoțional foarte complex.

Nu știu dacă există o săptămână fără să supărăm pe cineva din jur măcar un picuț.

Cineva care apoi, ca să îi „treacă”, trebuie să ne ierte.

În aceeași măsură, poate zilnic avem persoane pe care, dacă vrem să mergem înainte în viață „sănătoși”, ar trebui să îi iertăm la rândul nostru.

Ce este iertarea și cum se leagă ea de traume? Mai ales, cum „dezleagă” iertarea traumele?

De unde începe responsabilitatea mea și unde se termină în procesul iertării? 🤓

Întrebări complexe și răspunsuri... destul de simple, zic eu, în episodul de podcast de săptămâna aceasta

Vindecarea este un termen care a pornit de la rănile fizice. Mă gândesc că omul primitiv care a inventat și format primele cuvinte nu medita la subiectul traumelor din copilărie și nici nu avea vreme să se plângă că iubita l-a părăsit. Sau cine știe…👀

Dar cu siguranță în zilele noastre vindecarea are conotații foarte complexe.

De la vindecarea fizică și până la vindecarea relațiilor, a copilului interior și a altor componente ale psihicului uman, am inventat tot felul de nuanțe ale procesului.

Dar am înțeles oare cu adevărat procesul? 🤔

Sau folosim cuvântul acesta fiecare cum înțelege și apoi vedem ce iese.

Oare chiar ne vindecăm când spunem că ne vindecăm?

Am dezbătut subiectul proceselor de vindecare din scoarță-n scoarță.

Poate găsești tu ceva subiecte pe care nu le-am atins, le aștept în comentarii după ce ai ascultat acest episod! :)

„A fost traumatizant pentru mine.”

„Am traume din copilărie.”

„Relația aceea m-a traumatizat”

Sunt expresii pe care le folosim cu prea multă ușurință și majoritatea într-o stare profundă de inconștiență.

Nu își dau seama oamenii cât rău își fac prin simplu fapt că tot repetă acest cuvânt.

Chiar dacă acum avem acces la foarte multe informații și cunoaștere din psihologie, nu este cazul să folosim acești termeni care țin de aspecte grave din lumea emoțională, ca expresii uzuale la fiecare pas și legat de experiențe care sunt destul de obișnuite și pe care ar trebui să le putem gestiona (mai) relaxat.

Totuși… ce înseamnă aceste „traume”? Cât de important este să tot mergi în trecut și să le „vânezi”? Cum se gestionează ele cu adevărat?

Un episod de podcast (dintr-o serie de altfel), care va pune acest cuvânt într-o perspectivă total diferită, poate chiar enervantă pentru unii. :)

Am ajuns la final! Care de fapt este un nou început.

Am terminat cu dezvăluirea și analiza abilităților de inteligență emoțională, dar distracția de abia acum începe. Nu de alta, dar de la ascultat episode de podcast și până la dezvoltarea de noi abilități mai sunt câțiva pași serioși, pași numiți „practică”.

În această seride podcasturi am luat fiecare abilitate din modelul SixSeconds și le-am prezentat și dezbătut cu ajutorul Oanei, iar în acest episod simțeam nevoia să tragem niște concluzii. Concluzii care să vă conducă la următorul pas firesc, adică efectiv dezvoltarea abilităților.

Cum îmbini aceste abilități, ce înseamnă să le pui în practică, modul în care se leagă între ele, ce înseamnă procesul de dezvoltare a inteligenței emoționale prin „Back to Yourself” sunt subiectele acestui episod de podcast, care încheie glorios călătoria prin abilitățile din modelul Six Seconds.

Dacă vrei să vezi ce înseamnă procesul de dezvoltare a inteligenței emoționale, un proces de cinci luni într-un curs online, te invit pe pagina de descriere a cursului „Back to Yourself” ca să vezi detaliile: https://backtoyourself.ro/oferta-podcast/

Nu există lumea ideală. În primul rând pentru că idealurile fiecăruia sunt personalizate. Și dacă avem idealuri comune, tot vor fi diferențe și vom ajunge să „negociem” lumea ideală.

Și atunci de ce mai discutăm despre această abilitate din modelul Six Seconds? Dacă nu putem ajunge oricum la un consens legat de lumea ideală, ce rost mai are?

Idealurile înalte ale cuiva nu sunt despre lumea ideală, ci despre idealuri către care se îndreaptă fiecare, în funcție de propriul sistem de valori.

Cum spunea Bruce Lee: „Unele ținte nu sunt menite să le atingi. Doar să îți dea direcție.”

Cu ce te ajută idealurile înalte, ce faci cu ele și cum le potrivești cu ale altora?

Despre ultima abilitate din modelul Six Seconds în episodul de podcast de astăzi.

Empatie sau instabilitate emoțională? 🤔

Din păcate ceea ce numesc mulți empatie, este de fapt semnul unei lipse de autocontrol.

Faptul că „preiei” stările celorlalți, că te dă peste cap orice formă de suferință, asta nu este empatie ci instabilitate emoțională. 😉

Receptivitatea și  deschiderea sunt importante ca să poți să te conectezi cu lumea emoțională a celorlalți. Dar să te tot „muți” dintr-o stare în alta… nu este deloc plăcut sau constructiv în vreun fel.

✅ Ce înseamnă empatia?

✅ Cum se dezvoltă?

✅ Care este matematica din spatele conexiunii cu cineva?

… despre toate acestea într-un episod nou din podcastul de inteligență emoțională.

Înainte să trecem la dezvoltarea abilităților de colaborare, adică la empatie și la idealuri înalte, ar fi bine să știm ce înseamnă conceptul de „colaborare”, de la teorie la viața de zi cu zi.

Ca să știm să colaborăm, este important să ne fie clare câteva elemente… pe ce se bazează această „colaborare”? De ce ne-am adunat într-un loc? Unde vrem să ajungem împreună?

Când vine vorba de relații, toată lumea are senzația că știe ce înseamnă o relație cu cineva. Apoi parcă de fiecare dată ne trezim că lucrurile nu funcționează cum ne-am imaginat.

Hai să vedem cum putem avea o colaborare din perspectiva inteligenței emoționale.

Care este diferența dintre un optimist și un pesimist?

Bănuiesc că și tu ai auzit bancuri despre asta.

Din păcate aceste mici ironii și sarcasme s-au instalat ca niște reguli la nivel de subconștient colectiv, iar apoi au devenit parte din imaginea de sine la mulți. „Eu sunt optimist” sau „eu sunt pesimist” sunt ca niște definiții ale unor trăsături de personalitate.

Optimismul și pesimismul nu este ca în bancuri, aproape că nu are nicio legătură cu ele.

Ce înseamnă cu adevărat cultivarea optimismului ca abilitate a inteligenței emoționale, diferențele cu adevărat dintre o perspectivă pesimistă și una optimistă, te invit să le asculți în episodul de podcast.

Am reluat seria episoadelor în care dezbatem cu Oana modelul SixSeconds de dezvoltare a inteligenței emoționale și era la rând ultima abilitate din seria celor care țin de controlul emoțiilor.

Este o zi specială, deoarece avem un episod special, deoarece podcastul de inteligență emoțională împlinește 100 de episoade! 🙂

La Mulți Ani podcast, La Mulți Ani ascultătorii noștri, ați rezistat alături de noi 100 de episoade!

Am trecut prin multe împreună.

Practic ați asistat la toată istoria Refleqt alături de aceste podcasturi, la toată evoluția mea și tot ce am trăit în acești ani și pentru asta vă sunt profund recunoscător.

Nu ajungeam la acest număr impresionant de episoade al podcastului fără susținerea voastră.

Episodul 100 este atât de special, încât nici nu vă spun despre ce este vorba.

Dacă ați rezistat până aici, înseamnă că o să ascultați cu încredere și acest episod, fără să vă cadrez subiectul. :)

La Mulți Aaaaaani! :)

Deși pentru unii pare să fie un fel de magie, autocontrolul și să îți schimbi stările atunci când vrei, chiar nu sunt nici magie, nici  putere paranormală.

Atunci când lumea mă întreabă lucruri de genul „Dar Zoltan, cum aș putea să îmi păstrez o stare de calm când unii fac asta și aialaltă?”, răspunsul meu este unul destul de simplu: prin antrenament.

Navigarea emoțiilor este cea mai „interesantă” abilitate din tot modelul SixSeconds, deoarece aduce acea adaptabilitate și acel nivel de autocontrol, care pentru majoritatea oamenilor par imposibile.

Evident că există nivele și nivele, legat de dezvoltarea acestei abilități. Deși fiecare dintre noi avem metodele noastre prin care „navigăm” pe oceanul emoțiilor de la insulă la insulă, conștient sau inconștient, antrenamentul face diferența.

Ce înseamnă această abilitate de a trece din orice stare în orice stare? Cum funcționează și mai ales cum ajungi la această „putere” de a-ți gestiona lumea emoțională? Care este diferența dintre „măști” și adaptabilitatea reală?

Subiecte fierbinți, pentru zile fierbinți de vară, în episodul de podcast despre navigarea emoțiilor.

În acest episod de podcast am făcut o afirmație îndrăzneață: evaluarea consecințelor, ca abilitate a inteligenței emoționale, este o putere paranormală în ziua de astăzi.

Am vorbit mult despre asumare și despre faptul că regretele nu sunt nimic altceva decât neasumarea unor decizii din trecut. În contextul asumării, am dat multe exemple de ce înseamnă deciziile noastre mai mult sau mai puțin inconștiente și cum faci să devii mai conștient de consecințele acțiunilor tale.

Am vorbit și despre consecințele amânării și lipsa de asumare în acest context , mai ales că este ultima zi din campanie de lansare a platformeihttp://procrastinare.ro.

Te invit cu mare drag să explorezi această abilitate, evaluarea consecințelor, prin episodul de podcast de săptămâna aceasta.

Motivația este ceva aproape mitic în zilele noastre. Spun asta, deoarece foarte mare parte din dezvoltarea personală, în special partea de performanță, este construită în jurul acestui concept.

„Încep lucruri și nu termin…”

„Mă entuziasmez la început ți apoi nu mă țin de treabă…”

„Nu simt că mă mai motivează nimic”

Și multe alte asemenea fraze, care sunt despre motivație intrinsecă. Despre capacitatea de a-ți genera motivație atunci când nu ai.

Motivația intrinsecă este de fapt capacitatea de a-ți genera motivație atunci când ai nevoie. Nu înseamnă să o „găsești”, ci mai degrabă să găsești „butonul„ din propriul tău creier care vine cu cheful de a face lucruri.

Ce înseamnă motivația intrinsecă, ce poți face să o antrenezi, de ce o pierzi și multe alte subiecte în acest episod de podcast.

Autocontrolul este un subiect pe cât de „cunoscut”, pe atât de greșit.

Majoritatea oamenilor se referă la reprimarea emoțiilor, atunci când spun că se controlează să spună ceva sau se „abțin” de la diverse lucruri.

De unde știu? Din faptul că le este din ce în ce mai greu să se „abțină” sau să se „controleze”.

Dacă emoțiile se adună și se amplifică în timp înseamnă că nu le-ai gestionat, nu le-ai controlat, ci le-ai reprimat, de fapt.

Mai mult decât asta, „autocontrol” pentru mulți înseamnă doar acel proces prin care nu permit anumitor emoții să se manifeste.

Dar… autocontrolul este mult mai mult decât asta. Înseamnă capacitatea de a schimba starea din ce este în ce vrei tu.

În acest context și depășirea temerilor, capacitatea de a empatiza, prelucrarea stresului, chiar și mersul la sală, toate țin de domeniul autocontrolului.

Mai poți afla multe alte detalii despre acest „autocontrol” din următorul episod al seriei despre inteligență emoțională.

Recunoașterea șabloanelor este o putere aproape paranormală. Spun asta pentru că e nevoie de ceva foarte special...de exemplu să îți dai seama că dacă ești nervos de mai multe ori în viață, singurul element comun ești tu. :)

Majorității oamenilor le scapă grav această abilitate. Cel puțin atunci când vine vorba de ei înșiși. Când e vorba de ceilalți, parcă este mai ușor de practicat: „Iarăși faci la fel!”, „Tu de fiecare dată te comporți așa!”, etc…

Atunci când este vorba de noi, să reușești să recunoști aceste șabloane comportamentale, stările repetitive, este puțin mai greu. Majoritatea oamenilor ajung doar până la Așa sunt eu.” Dar nu sunt în stare nici măcar să detalieze acest „așa”.

Haideți să vedem ce înseamnă această abilitate a inteligenței emoționale și cum putem să ne dezvoltăm puteri paranormale!

„Zoltan de unde să încep dezvoltarea inteligenței emoționale?” este una dintre întrebările cele mai frecvente pe care le-am auzit la conferințele și prezentările mele.

Teoria ca teorie, dar practica… nu te omoară, din contră, este singurul lucru ca va aduce rezultatele pe care ți le dorești.

Dezvoltarea inteligenței emoționale începe de la prima abilitate, adică de la Abecedarul emoțional. De la teorie la practică, am „disecat” această abilitate, ca șă știe toată lumea ce poate să facă, simplu și eficient, ca să își dezvolte această abilitate de bază în inteligență emoțională.

Am zis că reiau subiectul despre teoria inteligenței emoționale în practică. Da, ai citit bine și nu este nicio greșeală. :)

Acum ceva vreme am avut o serie de podcasturi despre subiectul inteligenței emoționale, unde am dezbătut multe aspecte, dar acum reluăm seria.

Reluăm de la zero, de la definiția inteligenței emoționale și o să avem câte un episod dedicat celor opt abilități pe care le predau.

În acest episod discutăm despre definiție, inteligențele multiple și modelul SixSeconds în extenso, ale cărui abilități le vom diseca în episoadele ce urmează.

„Trebuie să vindeci copilul interior!”

„E necesar să îți îmbrățișezi copilul interior.”

„Copilul meu interior este traumatizat!”

Am auzit tot felul de asemenea fraze. Totuși, ce însemnă acest „copil interior”? Câți ani are? De la ce vârstă se traumatizează? Ce înseamnă „vindecarea” unui „copil interior”?

Întrebări existențiale, ca răspuns la prea multă conceptualizare și abstractizare a unor structuri psiho-emoționale.

Ca de obicei, mă contrazic cu multe teorii și practici legat de copilul interior. Îmi place să simplific lucrurile prea complicate de unii, așa că și în acest episod o să ai soluții simple la probleme care sunt de multe ori conceptualizate până la imposibil.

La cererea specială a unor persoane care mă urmăresc, am abordat un subiect, zic eu, extrem de interesant în contextul inteligenței emoționale.

De la rațional la energii, de la deochi la magia albă din viața de zi cu zi, am abordat o gamă de subiecte care să vă pună pe gânduri.

Probabil că unele lucruri chiar o să vă șocheze, de exemplu modul în care am analizat marketingul din perspectiva magiei negre și albe. :)

Vă invit cu drag să vă delectați (și) cu  acest episod regizat de Oana și interpretat de subsemnatul magician.

Credința, spiritualitatea și religia sunt niște concepte. Niciunul dintre aceste concepte nu este foarte bine definit, în afară de explicația din dicționar. În rest, fiecare înțelege prin ele ce vrea.

Care este diferența dintre credință, religie, spiritualitate? Este una mai importantă decât cealaltă? Ce înțelegem prin credință? Dar prin spiritualitate? Cum vine religia între aceste două concepte?

Subiecte cerute de public și dezbătute strict din perspectiva mea, cu ajutorul Oanei, în episodul de podcast din această săptămână.

La fel ca orice altă specie, și bărbații sunt de multe feluri. Unii mai într-un fel alții în alt fel.

Ce fel de tipologii de bărbați sunt în lume?

De unde vin aceste tipare comportamentale și cum le gestionăm?

Pornind de la feluri de a fi mai mult sau mai puțin traumatizante pentru femei, am ajuns și la arhetipurile masculine cu tot cu calitățile acestora și ce avem de făcut să ne mai echilibrăm.

Deși este un subiect serios și chiar dramatic pentru multe femei și mulți bărbați, ne-am distrat destul de bine pe subiect.

Aștept comentariile tale, să vedem dacă am uitat de vreo tipologie!

“Este doar un clișeu!”  “Ai prejudecati!”  “Nu toti sunt asa!”

Sunt fraze pe care le-am auzit fiecare dintre noi într-un context sau altul, atunci când cineva folosește o expresie care exprimă idei preconcepute la adresa cuiva.

Problema cu clișeele și prejudecățile este că ele totuși au o bază. Fie că vin din experiența personală, fie din experiența colectivă, ele au fost formate în timp, pe baza unor realități.

Baza respectivă le face să aibă o anumită putere la nivel subconștient și să ni le “demonstrăm” cu o încăpățânare a instinctului de conservare.

De unde vin clișeele? Cum se construiesc ele? Cum ne influențează viața, relațiile? Ce facem cu ele mai departe? Cum eliminăm clișeele din mintea celorlalți, mai ales când au legătură cu noi?

Vă invit să descoperiți răspunsurile la aceste întrebări în discuția “Clișeele și prejudecățile în lumina inteligenței emoționale”

O mică mențiune legat de o greșeală din podcast… am făcut referire la un webinar pe subiectul relației dintre bărbați și femei și am spus că webinarul va fi astăzi. Am greșit, webinarul va fi peste o săptămână, joi, în 22 aprilie.

Vă las aici linkul și pentru webinarul în cauză, pentru cei care sunteți interesați.

⏩⏩ https://refleqt.ro/webinar-barbati-si-femei ⏪⏪

De data asta am avut o discuție “casual” și pe alocuri total imatură despre… maturitate.

Fiecare dintre noi putem să identificăm foarte repede lucrurile “imature”.

✅ Dar ce înseamnă de fapt să fii matur?

✅ Care este diferența dintre maturitate și seriozitatea de tip “adult obosit de viață”?

✅De ce se spune că bărbații se maturizează mai greu decât femeile? Este adevărat asta? (îți spun de pe acum că da) 🙂

Am urmărit să definesc din perspectiva inteligenței emoționale acest concept, chiar dacă încă mai am dificultăți în a fi “matur” legat de anumite aspecte, chiar în timpul podcastului. 🙂

Glume, bancuri, farse, cicaleală, tachinări… unde este limita dintre “râdem și glumim” și “ne batem joc” de cineva sau de valorile cuiva?

De ce unii se supără așa de ușor pe niște lucruri care pentru alții sunt de-a dreptul distractive?

Care sunt principiile de inteligență emoțională care ne ajută să descoperim și să ținem cont de aceste limite? Ar trebui să ținem cont de limite?

De ce spun că cei care se distrează de suferința altora sunt sub nivelul de conștiință de animal?

Un subiect care a început cu “râdem și glumim” și s-a transformat într-o discuție serioasă despre cum ar fi cazul să avem grijă de umanitatea noastră în ziua de astăzi.

Nu știu ce a apucat-o pe Oana săptămâna aceasta, dar probabil inspirată din discuțiile de la birou, subiectul acestui episod este… sexualitatea în lumina inteligenței emoționale.

Un avertisment important! Am atins subiecte care în zilele noastre sunt tabu, despre care nu se vorbește așa cum am vorbit eu în podcast.

O sa fiu judecat de mulți pentru afirmațiile pe care le-am făcut.

Mulți vor spune că îmi bat joc de anumite comportamente sau feluri de a fi, alții vor spune că nu sunt “politically correct”, că nu am limbajul “incluziv”, că sunt homofob sau lipsit de toleranță, pentru unii o să fiu prea conservator, pentru alții prea libertin,  așa că ar fi bine să te gandești de două ori dacă vrei să asculți acest episod. :)

De data asta nu doar că nu te invit la comentarii, din contră, te avertizez că o să cenzurez toate comentariile, tocmai pentru ca este un subiect controversat si din punctul meu de vedere, pervertit de-a dreptul, si nu am chef de “hate” pe pagina.

Daca nu îți place ce auzi, doar închide podcastul și mergi mai departe, poți să te plângi prietenilor apoi despre cât de <înlocuiește aici cu orice epitete vrei tu> este Zoltan. :)

Zoltan Veres · Ep.85 - Sexualitatea în lumina inteligenței emoționale

În ultimul episod de podcast am insistat mai mult pe defectele pe care le au bărbații și pe comportamentele dizarmonioase care sunt conexe cu energia masculină.

Interesant este că feedback-urile de la femei ne confirmă din nou și din nou că aceste aspecte chiar sunt o problemă pentru ele în relaționarea cu bărbații.

În episodul acesta discutăm despre bărbații cărora le pasă. Cum sunt acei bărbați pe care îi preocupă la modul sincer binele femeii și relația pe care o au? Ce gen de probleme au ei în relația cu femeile și cu ce se confruntă în încercările lor de a armoniza relația?

Cred că pentru multe femei o să fie revelatoare discuția aceasta și mulți bărbați vor avea parte de (măcar cu puțin) mai multă înțelegere.

Mintea masculină și luna femeii…

Câteva diferențe esențiale care ne definesc în natura noastră masculină și feminină au fost subiectul acestui podcast.

Mai mult decât asta, Oana m-a stârnit și am punctat câteva “comportamente” masculine care creează probleme grave în toată societatea, pornind de la limitarea pe care noi bărbații o avem din cauza “rupturii” de lumea emoțională.

De asemenea am punctat nevoia lumii de a include energia feminină în tot ceea ce facem.

Unele exemple pe care le-am dat pot fi chiar șocante sau supărătoare pentru unii, dar o să vă treaca. 🙂

Cami și Zoltan, o ea și un el, pentru unii un exemplu de urmat, pentru alții ceva ce nu există, pentru câțiva un mister de elucidat sau un alt cuplu ca oricare.

Hai să luăm relația dintre Cami și Zoltan sub lupă, prin întrebările Oanei:

Ce înseamnă pentru ei acum relația de cuplu?

Cum se simt ei acum în relația lor?

Cum îi ajută relația de cuplu și pe alte planuri?

De ce nu reușesc oamenii să aibă o relație de cuplu împlinită?

Și acestea sunt doar întrebările de „încălzire”. Interviul durează o oră, sper să îți fie de folos ceea ce împărtășim din culisele relației noastre.

Este cu adevărat acest “Valentine’s Day” sărbătoarea iubirii? Ce înseamnă un eveniment de acest gen dacă ne uităm mai atent și dincolo de obiceiurile comerciale?

Ce se petrece de fapt în oameni la nivel emoțional în această perioadă? Care sunt lucrurile “ascunse” în spatele unei asemenea sărbători?

Știu că pentru mulți o să se strice “magia” acestor zile. Chiar recomand să nu asculte acest podcast persoanele care cred cu tărie că această zi este una specială și este dedicată iubirii, că probabil o să se supere pe mine.

Dar dacă vrei să vezi o perspectivă diferită către extrema, față de majoritatea abordărilor, atunci îți recomand să iți iei curajul să asculți acest episod. Oana a făcut tot ce a putut să mă potolească, nu stiu în ce măsură i-a ieșit. Voi decideți. :)

Învățăm până trăim. Nu am debitat eu această idee, dar cu siguranță o trăiesc zi de zi. Cu atât mai mult atunci când am ocazia să întâlnesc și să „descos” oameni unul și unul, să aflu cum gândesc, prin ce au trecut și cum au rezolvat lucruri cu care mă confrunt și eu.

Despre asta a fost summit-ul pe subiectul procrastinării și am luat de la fiecare câte o învățătură.

Consider că toate cărțile sunt valoroase, mai mult sau mai puțin, în funcție de aria ta de interes.

Dar discuțiile față în față cu oameni care au trecut prin multe, au învățat multe și au crescut mult, pentru mine sunt cele mai valoroase surse de informație.

În acest episod ai rezumatul învățăturilor mele de la SUMMITUL DESPRE PROCRASTINARE din weekend-ul care a trecut.

Oana m-a învârtit pe toate părțile ca să afle ce am luat eu de la summit și chiar m-a ajutat să îmi fac și eu mie rezumatul. :)

Procrastinarea, sau amanarea/delasarea mai pe romaneste, este subiectul multor povesti de dezvoltare personala. Este chiar subiectul care, pe langa (sau impreuna cu) autosabotarea sunt cele doua concepte care fac ravagii printre obiectivele si visele oamenilor si care genereaza multe dintre conflictele interioare pentru multi.

Dar totusi… ce este aceasta amanare? De unde vine, si ce se afla in spatele ei din perspectiva inteligentei emotionale, a modului in care functioneaza creierul nostru emotional?

Ce putem face sa ne descurcam cu ea? Zoltan mai procrastineaza, sau este o masina de bifat obiective?

Intrebari existentiale (mai ales ultima), la care aveti toate raspunsurile in acest episod de podcast. 🙂

De la începuturile firmei, Refleqt a fost o companie axată pe crearea unei lumi conștiente, prin promovarea inteligenței emoționale. Am avut o viziune mare, despre cum putem ajunge să atingem acest obiectiv de „lume conștientă”, dar o perioadă de ani de zile era doar despre dezvoltarea inteligenței emoționale.

Apoi au început să apară „educatorii” ca ciupercile după ploaie, piața de educatori devenind la fel ca ciupercile, o parte hrănitoare, alta te bagă în spital.

Pe măsură ce lumea era din ce în ce mai deschisă spre educație, viziunea Refleqt s-a transformat de la o firma axată pe dezvoltarea inteligenței emoționale, la una care susține educația de calitate, accesibilă maselor de oameni.

Ce înseamnă noua viziune Refleqt? Ce o să facem mai departe și cum împlinim această viziune?

Te invit să asculți episodul de podcast despre tranziția Refleqt, în care apare menționat deja primul proiect creat sub brandul Refleqt.

Acum câțiva ani a început un proces interesant pentru mine. După ani de zile în care am folosit diverse tehnici și metode de dezvoltare personală, am urmărit autori care să mă ghideze, am făcut schimbări, am trecut prin falimente și mi-am revenit, am ajuns într-un final să fac ceea ce simțeam că este menirea sau vocația mea.

Totuși, pe drum am avut câteva nelămuriri, pentru care a trebuit să găsesc răspunsuri singur. Am avut momente în care lucrurile au funcționat așa cum mi s-a promis și momente în care îmi venea să plâng de ciudă, că am încercat tot ce mi s-a spus că ar trebui să funcționeze și nu a funcționat nimic așa cum mă așteptam.

În urma acestor experiențe am ajuns să lansez acest ansamblu de unelte numit „The Projeqt”.

Am luat uneltele de dezvoltare personală și le-am restructurat, le-am adăugat o doză serioasă de inteligență emoțională, ca ele să folosească eficient mecanismele creierului emoțional și le-am pus în șase module distincte, care împreună formează o unealtă complexă.

Te invit la discuția mea cu Oana, să vezi ce înseamnă de fapt abordarea de care vorbesc, dar mai ales cum poți aduna într-o direcție constructivă tot ceea ce ai învățat de-a lungul timpului.

Inceput de an. Organizare. Planificare. Promisiuni de Anul Nou…

Cu ce incepem inceputul de an? Cum ne revenim de fapt dupa vacanta de final de an?

Cum facem un plan si stabilim o directie, astfel incat anul sa fie productiv dar placut?

Cum facem sa nu ne amagim ca anul trecut, dar sa realizam mai multe ca anul trecut?

O discutie care in anumite momente capata chiar profunzimi filosofice, in podcastul de inteligenta emotionala.

Este o fantezie foarte draguță acest „sfârșit” și „început” pe care îl trăim noi oamenii an de an…

Nu vreau să stric magia sau sărbătoarea momentului, doar vreau să îți aduc aminte că… nu se termină nimic de fapt.

Avem o „poezie” a momentului de trecere dintre ani, pe care îl asociem cu un nou început, cu planuri de Anul Nou, cu lucruri pe care „le lăsăm în urmă”.

Te provoc să meditezi puțin la câteva întrebări, în timp ce asculți episodul de podcast despre finalul de an:

Oare ce anume încerc să las în urmă și să ignor din anul care a trecut? Oare care sunt lucrurile cu care mă amăgesc că le las în urmă, dar de fapt știu că va fi nevoie de un efort ca să fac o schimbare reală? Oare de care parte din mine încerc să scap în acest proces?

Oare cum aș putea să îmi schimb atitudinea, față de mine, față de planurile și visele mele, ca să am un an care să fie diferit, dacă se poate chiar magic?

Cu toții știm ce înseamnă Crăciunul. Cu toții avem obiceiuri și comportamente specifice legat de această sărbătoare. Fiecare dintre noi avem lucruri care ne plac și care nu ne plac în această perioadă. Fiecare avem preferințe legat de activități.

Cum facem din Crăciun cu adevărat o sărbătoare? Ce înseamnă din punct de vedere emoțional această perioadă? Cum facem față acelor lucruri care nu ne plac? Cum împărtășim cu ceilalți această sărbătoare?

Pentru tine ce înseamnă Crăciunul?

O discuție inițiată de Oana, în care poți afla multe lucruri personale și de inteligență emoțională laolaltă.

Este perioada din an în care toată lumea este preocupată să ofere cadouri.

Unii dintr-o stare de entuziasm și bucurie, alții din obligație. Unii știu să primească având o stare de bucurie, alții reacționează stângaci sau chiar ciudat.

Cum facem cadourile anul acesta?

Cum le facem să fie pentru toata lumea o sărbătoare cu adevărat?

Tu ce cadou îți faci Crăciunul acesta? 🙂

Intrebări intrigante de la Oana, ca de obicei. 🙂

Întotdeauna mi s-a părut interesant faptul că oamenii folosesc două expresii atunci când este vorba de greșelile lor față de alții : “Iartă-mă ” sau “Îmi cer iertare” și “Scuză-mă ” sau “Îmi cer scuze”.

Pentru mulți este vorba despre exact același lucru. Am făcut o greșeală și mi-as dori ca ceilalți sau celălalt să interpreteze acest act astfel încât să evităm un conflict.

Totuși , ceea ce eu “cer” de la celălalt în acest context, este foarte diferit, în funcție de cuvântul pe care îl folosesc.

Ce înseamnă “scuzele”?

Dacă ne uităm în DEX, înseamnă “Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare.”

Hai să recunoaștem, fiecare dintre noi știm ce înseamnă când îți găsești “scuze”.

Nu vrei să recunoști că ai greșit sau nu ți se pare la fel de gravă greșeala și te aștepți ca celălalt cumva să “treacă cu vederea”. Nu cred că îți place când cineva își găsește scuze, sau nici măcar nu își găsește el, ci îți cere ție “dă-mi niște scuze”, prin fraza “Îmi cer scuze.” 🙂

Pe de altă parte, “iertarea” înseamnă : “A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva.”

Diferența dintre cele două ? Simplu… Atunci când îți ceri scuze, de fapt nu îți asumi cu adevarat greșeala , respectiv dreptul celuilalt de a considera fapta ta ca greșeală .

Când îți ceri iertare, îți asumi că ai greșit și faci apel la bunăvoința celuilalt, ca să aveti o relație amiabilă în continuare.

Am mai avut un podcast la un moment dat pe subiectul iertării . Acum însă , în lumina finalului de an am considerat un moment bun să reluăm discuția.

Ne-am pus pe gânduri reciproc cu Oana, prin întrebări de genul: De ce ar trebui să iertăm ? Ce presupune iertarea de sine? Ce se ascunde în spatele expresiei “te iert, dar nu te uit?” și multe altele.

Am văzut o grămadă de cursuri.

Acum este unul de “masculinitate”.

Am văzut și de astea.

✅ Cu ce este diferit un curs de masculinitate conceput de cineva cu expertiză în dezvoltarea inteligenței emoționale?

✅ Ce ar putea conține un curs de acest gen?

✅ Care sunt subiectele care țin de acest aspect?

✅ Cum abordezi masculinitatea în lumina unei științe care ține de emoții?

Multe întrebări din partea Oanei, unele dintre ele m-au ajutat și pe mine să am conștientizări chiar profunde.

Visul oricărei femei este un bărbat care face tot posibilul să devină din ce în ce mai bun. Unul căruia nu trebuie ea să îi tot atragă atenția “Vezi că ai de lucru cu tine!”, “Vezi că nu ești perfect!”, “Vezi că ți-ar prinde bine să te transformi în anumite aspecte!”

Știi care este culmea? Că și bărbații își doresc același lucru. Să nu vină femeia și să le spună aceste lucruri.

Cu toate acestea, unii bărbați își dau seama că ar fi mai bine să aibă ei inițiativa și să se apuce de lucru cu ei, alții doar se enervează când femeia le atrage atenția (într-un mod sau altul), că ceva nu este în regulă și este nevoie de o schimbare.

Diferența dintre bărbați și bărbați? În acest episod de podcast.

De data asta discutia cu Oana s-a pornit de la webinarul pentru barbati.

Ceea ce a fost interesant de prima data de cand am tinut acest webinar exclusiv pentru barbati, este ca 40% dintre inscrisi au fost de fapt femei.

Cu toate ca peste tot era mentionat ca este un webinar exclusiv pentru barbati, majoritatea femeilor ori nu au vazut, ori pur si simplu au ignorat aceasta informatie.

De aici au venit intrebarile Oanei.

✅ De ce femeile sunt mai interesate sa se “bage” in viata barbatilor decat invers?

✅ Care sunt motivele comportamentelor atat de diferite?

✅ Este necesar sa avem activitati separate sau ar treui sa le facem pe toate impreuna?

✅ Ne face bine sa studiem fircare pe specificul lui, sau ar trebui sa existe “schimb de experienta”?

Subiecte controversate si pentru multi, poate chiar deranjante, dar cu siguranta majoritatea o sa va distrati bine ascultand acest episod.

Este interesant cum, deși trăim într-una din cele mai bogate ere ale umanității din toate punctele de vedere, totuși să fie atât de mare diferența între cei care au mult și cei care nu au aproape deloc.

Mă refer la bani, mancare, haine, case, mașini, tehnologie…

Există și teorii multe despre aceste diferențe. Cât de modernă este țara, cât de educați sunt locuitorii, câte resurse are, cât muncesc oamenii, cine îi conduce și muuuulte altele.

Cu toate acestea, această “distanțare socială” dintre bogați și săraci se petrece peste tot în lume și devine din ce în ce mai evidentă. Unii au o abordare comunistă de genul “își merită soarta dacă nu invață și nu muncesc”, alții au o abordare socialistă “trebuie să îi ajutăm pe toți cei defavorizați și rămași în urmă”.

Sunt convins că undeva între ele există și un echilibru.

Dar atât timp cât preocuparea oamenilor este siguranța personală și a familiei, respectiv să acumuleze cât mai mult în numele “prosperității” personale și a familiei, e puțin mai greu să vedem imaginea mare sau să facem ceva pentru un ideal mai înalt.

Despre acest subiect cu multe controverse, în podcastul de inteligență emoțională. 🙂

anume sau mașini “denuștiucare”.

În același timp, dacă analizăm foarte atent, limita dintre “nevoi” și “fițe” este foarte subțire.

Spunem că “am nevoie de xyz”. Altcineva ar putea spune ca asta este o fiță, la fel cum tu la nevoile altora reacționezi cu aceeași monedă.

Ce înseamnă nevoi de fapt? Ce înseamnă fițele? Avem nevoie de fițe? :))

Un subiect interesant, acum în perioada în care toată lumea iese din “nevoi” și cumpără de toate, doar pentru că sunt la un preț bun.

Despre toate acestea și multe altele, în podcastul de inteligență emoțională de săptămâna asta.

Am auzit pe cineva spunând la un moment dat: “Durerea este obligatorie. Suferința este opțională.”

Fiecare dintre noi avem situații care ne deranjează sau chiar ne dor. Cu toate acestea, fiecare dintre noi gestionăm diferit aceste situații. Pentru unii orice deranj mărunt se transformă într-o formă de suferința, pentru alții este un proces firesc să depășească rapid momentele respective.

Unii dintre noi am crescut cu “drame” în familie, adică un părinte care exagera importanța oricărui mic deranj, alții cu părinte insensibil, poate chiar dur.

Ce este aceasta “suferința”? De unde pornește ea?  Cum o gestionăm? Ce facem cu ea în diferite situații ca să o putem depăși cât mai repede? Cum aplicăm inteligența emoțională ca să suferim din ce în ce mai puțin și să treacă din ce în ce mai repede?

Subiectele podcastului de astăzi. 🙂

Conflictele sunt parte din viețile noastre. Am vrea să nu fie, nu ne plac deloc, dar sunt parte din noi.

Îi judecăm pe ceilalți atunci când sunt conflictuali, ne judecăm pe noi când ne pierdem controlul într-o discuție, uneori avem conflicte cu cei din jurul nostru fără măcar să fi zis ceva. Doar ne certăm așa în capul nostru pentru ceea ce ar fi putut zice sau ce ne imaginăm noi că ar fi zis, dacă…

Din perspectiva inteligenței emoționale și a mecanismelor creierului, conflictele au o matematică foarte precisă. O matematică de care nu ținem cont pentru că nu o cunoaștem.

Mulți ani de zile, arta și știința comunicării a fost dominată de gandirea masculină, care încerca să armonizeze conflictele și în general comunicarea prin ordonarea potrivită a cuvintelor, prin înlocuirea diferitelor cuvinte cu altele, ca să obțină rezultatul scontat.

Cu toate acestea, după ce am început să înțelegem și să acceptăm modul în care funcționăm noi oamenii, am început să ne dăm seama că starea este de multe ori mai importantă decât cuvintele pe care le spunem.

Poți spune lucruri dureroase cu o stare de compasiune și respect și să fii ascultat și înțeles, dar poți și să spui cuvinte frumoase și bine alese cu o stare de dispreț sau aroganță și nu ai nicio șansă să ajungă la ceilalți.

La fel de bine poți asculta cuvintele pe care ți le spune cineva și să ajungi dezamăgit, sau te poți uita în “spate”, la starea și atitudinea omului și să îți dai seama că el pe el se minte…

Despre cum se aplică știința inteligenței emoționale în gestionarea conflictelor (și multe alte subiecte), în discuția mea cu Oana, în acest episod de podcast.

Am auzit de nenumărate ori acest concept de “creator” sau “co-creator” al experiențelor sau al vieții.

Am convingerea însă, că majoritatea oamenilor suferă de o confuzie majoră. Spun asta pentru că am observat că vorbesc despre actul de “creație” doar atunci când reusesc să obțină rezultatele pe care și le doresc. Iar atunci când nu le ies lucrurile, trec la “am atras în viața mea” sau dau vina pe ceva “karma” din cauza căreia suferă sau nu le iese ce-și doresc.

Când vorbim de rolul de creator, nu putem vorbi despre asta decât dacă ne asumăm propria creație, în acest context conjuncturile și situațiile din propria viața, cu bune și cu rele.

Mai sunt unii care par să fie o continuă victimă a propriilor “creații”: “iarăși nu am reușit să”, “eu niciodată nu sunt în stare să” și multe altele.

Cum găsești echilibrul dintre conjuncturile asupra cărora nu ai control și controlul pe care îl poți exercita în urma situațiilor? Care este “matematica” prin care reușești să îți re-creezi viața sau situațiile care nu îți plac? Cum se leagă inteligența emoțională și ce se petrece în general în capul tău cu această creație care se numește “viața ta”?

Oana s-a străduit să obtină răspunsuri la intrebarile de mai sus, cât a reușit în jumătate de oră de podcast.

Răspunsurile elaborate și explicațiile în detaliu le vei găsi în trainingul online de o oră și jumătate pe care l-am pregătit pe această temă. Te invit cu mare drag să le descoperi.

Am fost șocat la un workshop, unde am auzit o statistică înfiorătoare: O dată la două secunde mor 7 oameni datorită problemelor cauzate de stres.

Sincer, nu mai știu de unde era studiul, dar în acel moment, ca să mă asigur că nu vorbesc prostii, am căutat toate aceste cercetări și studii, să mă asigur de autenticitatea sursei.

Dacă te uiți însă oriunde pe internet, o să vezi statistici despre cauzele deceselor și apoi cauzalitatea între boli și nivelul de stres. Dacă faci calculele, o să ajungi la aceeași concluzie înfiorătoare. 🙂

Stresul (reacția creierului emoțional și apoi a corpului fizic la amenințări reale sau percepute) este cauza multor boli cardio-vasculare, slăbește sistemul imunitar și în general creează probleme în corpul fizic, prin care ajungem să ne îmbolnăvim în foarte multe feluri.

Despre stres am tot povestit, la un moment dat chiar am creat un audiobook întreg (un curs de aproape două ore) despre gestionarea stresului.

Cred că motivul pentru care majoritatea oamenilor ajung să fie copleșiți de stres, este simplul fapt că nu realizează ce înseamnă și cum se manifestă acest “stres”.

Majoritatea oamenilor ajung să aibă probleme cu corpul fizic, diverse boli, și nici măcar atunci nu își dau seama că în spatele acelor probleme se află stresul și implicit mecanismele lor interioare.

În acest episod de podcast, Oana are nenumărate întrebări legate de stres. Pornind de la ce înseamnă, până la de ce dăm vina pe alții pentru stresul nostru…

Sper să îți fie de folos și să devii mai relaxat/ă în urma podcastului. 🙂

Cum este relația ta cu banii? Ești multumit? Nu de câți bani ai, ci de cum se desfășoară “viața ta financiară”. Ești mulțumit de dinamica pe care  o au banii în viața ta?

Știu că pentru multă lume sună absurd, dar relația ta cu banii are atitudini, comportamente, reacții, la fel cum au toate celelalte relații din viața ta.

La fel ca restul relațiilor, și relația cu banii se construiește pe atitudinea ta față de ei și pe comportamente specifice.

Nu sunt aici să-ți spun cum să faci bani, doar să dezbatem puțin, pe baza întrebărilor colegei mele Oana, ce înseamnă relația dintre bani și inteligența emoțională.

Dezbatem întrebări de genul: Cum ar trebui să fie relația cu banii, ca să ne fie bine?

Cum influențează banii comportamentul nostru? De ce reacționăm diferit în relația cu banii… și multe altele. 🙂

Urmează un moment special pentru mine.

O să vă scurtez toate cursurile de masculinitate într-o singură frază pe care mi-a adresat-o Cami la un moment dat:

„Zoltan nu trebuie să îmi demonstrezi că ești bărbat. Fii!”

Mi-a luat niște ani de zile de căutare și lucru cu mine să înțeleg la ce se referă această frază aparent simplă.

Am ales să o invit pe Cami într-un live pentru cei peste o sută de bărbații din prima ediție a cursului de masculinitate.

Ei au avut ocazia să îi pună întrebări, iar eu am avut ocazia să fiu martor din nou la înțelepciunea feminină din care noi bărbații avem tare multe de învățat. 🙂

Au fost întrebări interesante și sunt convins că răspunsurile lui Cami și discuțiile dintre noi doi pot să ajute multă lume (și bărbați și femei) să aibă câteva revelații.

și multe altele…

Sper ca ai o zi de joi productiva, fiindca a mea cu siguranta a fost.

Fie ca te pregatesti pentru sarbatoarea de Pasti sau iti faci tabieturile prin casa, m-am gandit sa vin catre tine cu un nou episod din Podcastul de EQ, ultimul de altfel, din seria pe care le-am inregistrat alaturi de iubita mea, Cami, pe subiectul relatiei de cuplu. ?

Pentru mine, acest principiu care a stat la baza crearii cursului online, Ecuatia Iubirii, este unul foarte drag mine, fiindca vine cu o lectie importanta si anume, cum sa scapi de asteptarile pe care le ai intr-o relatie de cuplu.

Imi amintesc si acum o intamplare draguta in care am mers la Cami si i-am facut o declaratie scrisa, pe care am si semnat-o, cum ca imi asum sa nu o mai ranesc niciodata incepand cu acel moment si sa am un anumit comportament fata de ea.

Si ghici ce?

Am mai ranit-o de atunci.

Si nu pentru ca mi-am dorit constient sa fac asta, ci din cauza faptului ca dinamica dintr-o relatie este intr-o continua schimbare.

Mi se pare absurd ca un om sa isi asume ca de maine se va schimba radical si va fi doar intr-un anumit fel, fiindca acest lucru nu este posibil.

Viata este un lucru extraordinar ce are propriul ritm si ar fi in beneficiul nostru sa ne conectam la acest ritm si sa nu fim pe langa sau contra lui, si sa incercam sa il controlam.

Asa cum afirma si Cami, o relatie este ca o calatorie spre necunoscut, in care sa te cunosti prima data pe tine, dupa pe partenerul tau, iar treaba ta este sa te adaptezi la conditiile ce apar.

E important sa fii flexibili emotional si mental, fiindca asta te ajuta sa accepti mai usor schimbarile cu care te confrunti inevitabil.

In viata, singura constanta este schimbarea. ?

Episodul cu numarul 60 vine cu o discutie foarte faina, intre mine si Cami despre experienta noastra si cum am renuntat la asteptarile exagerate pe care le aveam unul de la celalalt, pe care te invit sa o asculti aici.

Si pentru ca foarte multi oameni si-au exprimat dorinta ca aceasta serie de podcasturi sa nu se sfarseasca, o sa gasim o modalitate prin care sa continuam sa fim alaturi de voi in aceasta formula.

Pana atunci, iti doresc auditie placuta si sarbatori fericite!

Sunt incantat sa te anunt ca Podcastul de EQ revine cu un nou episod alaturi de iubita mea, Cami in care o sa dezbatem unul dintre principiile pe care am construit cursul Ecuatia Iubirii. 

Principiul se numeste “Ce?! Nu am voie?!” si a venit in urma experientelor prin care eu si Cami am trecut impreuna in relatia noastra de cuplu.

La inceput, ne-a fost dificil sa ajungem la un numitor comun fiindca ea imi oferea mie foarte multa libertate si astepta ca si eu sa fac acelasi lucru la randul meu.

Doar ca al meu tipar de atasament anxios nu era de aceeasi parere. 

Si asa ajungeam la certuri, de cele mai multe ori.

Cand ma uit in spate, imi dau seama ca a fost nevoie de niste ani de lucru atat individual, cat si impreuna ca sa fim in punctul in care suntem astazi, si sa functionam impreuna inclusiv pe partea profesionala.

Dar ce pot sa spun, e ca a meritat fiecare clipa!

Episodul de astazi e mai mult o discutie a experientelor prin care am trecut fiecare si cum putem acum sa ajutam si alte cupluri care se confrunta cu astfel de situatii.

Concret, ai sa afli:

Este un material numai bun de ascultat acum in perioada asta, mai ales ca multe cupluri sunt “arestate” la domiciliu. :))

In episodul de astazi am discutat cu Cami despre unul dintre principiile din Ecuatia Iubirii, care se numeste “Daca as fi femeie / barbat, as fi ca tine”.

Exista in fiecare dintre noi un fel de model la nivel subconstient care defineste persoana de sex opus care ni se potriveste cel mai bine. Dar nu mereu se coincide si cu realitatea.

Greseala pe care multi oameni o face este sa scrie o lista de calitati pe care si le doresc de la celalalt, bazata pe teorie, si nu pe experienta. Ei cauta o fantezie intr-o relatie de cuplu, fiindca au impresia ca asa o sa fie impliniti. Daca gasesc acel suflet pereche. Dar sunt oameni care poate nu-l intalnesc niciodata. Sau se complac in situatii nefericite din frica de experiente noi.

Din punctul meu de vedere, ar trebui sa te concentrezi sa descoperi fantezia in partenerul tau si nu sa fii intr-o continua cautare a perfectiunii. ?

Inainte sa o cunosc pe Cami, nu stiam ca am nevoie de o femeie hotarata, cu vana in viata mea. Determinarea la o femeie nu facea deloc parte din calitatile pe care le cautam eu la o femeie. Iar pe de alta parte, Cami, a realizat ca de ce avea nevoie in viata ei, era tandretea. Desi la nivel declarativ, nici nu cauta asta la un barbat.

Asa am ajuns sa ne completam si sa ajungem in punctul in care daca am fi blocati pe o insula pustie, doar noi doi, am putea trai impliniti pentru tot restul vietii. Dar bineinteles ca am ajuns la aceasta performanta dupa ce am muncit ani de zile.

Da, stiu ca te intrebi:

“Bine, Zoltan, dar aceasta fantezie pe care o tot regasesc in carti sau filme chiar exista?”

Iar raspunsul este DA! Ea exista. Atat timp cat esti dispus sa lucrezi prima data cu tine.

Iubirea este un sentiment puternic, care transforma relatia dintre doua persoane intr-o adevarata sursa de energie, incredere si curaj. Aceasta stare se naste, creste si evolueaza intr-un ritm alert insa, in momentul in care ajunge la apogeu, ea trebuie sustinuta!

Pentru ca lucrurile nu mai functioneaza din inertie si de aici incepe partea cea mai grea.

Dispar „fluturasii din stomac”, starea de euforie si revii cu picioarele pe pamant…

Si asta nu se intampla pentru ca nu mai exista dragoste, ci pur si simplu pentru ca depasesti perioada de cunoastere, ajungi sa-ti doresti o relatie serioasa si incep sa te intereseze si alte lucruri despre partenerul tau/ partenera ta, nu doar chestiunile superficiale pe care le descoperi la inceput.

Iubirea si, implicit, relatia de cuplu se pastreaza vie doar prin EFORT, comunicare, intelegere si activitati comune, constante.

Asculta episodul de azi, ca sa:

Nu trebuie sa treaca ani de zile ca sa fii tu bine. Important e sa respecti niste principii de baza de care sa te si tii pana la final.

Transforma-ti relatia de cuplu intr-una de care sa fii complet multumit!

Comunicarea este acea componenta care intretine o relatie de cuplu si care o face sa evolueze.

Dar deseori, in cuplu, partenerii ajung sa vorbeasca mai mult decat sa comunice. Vorbesc despre problemele de la job, isi fac planuri comune de vacanta, ies in oras, dar uita sa-si comunice nevoile reale, care poate nu existau la inceputul relatiei pentru ca ele apar o data cu varsta sau evolutia personala a fiecaruia ori a cuplului.

Probabil ti s-a intamplat si tie sa auzi sau sa afirmi despre un om ca s-a schimbat. Schimbarea este un proces absolut normal care duce la evolutie, ceea ce majoritatea oamenilor isi doresc. Fie individual, fie in relatia de cuplu.

Iar atunci cand unul dintre parteneri evolueaza si celalalt nu, sau cel putin nu in acelasi ritm, apar neintelegerile. Pentru ca se creeaza alte asteptari, care fara o comunicare reala, nu vor face decat sa intensifice si mai mult discutiile in contradictoriu si starile de frustrare si nemultumire.

Cuvintele au o greutate si un impact mai mare decat starile.

Intr-adevar, dar ce faci in situatia in care partenerul tau iti face promisiuni verbale, care nu sunt in concordanta cu starea din spatele cuvintelor? Simti ca s-a rezolvat problema doar pentru ca partenerul tau a rostit cuvintele pe care iti doreai sa le auzi?

Exista impresia asta ca daca mergi la partenerul tau si ii comunici ce nemultumiri ai, mesajul e interceptat asa cum vrei tu, iar el va schimba comportamentul ce te deranjeaza.

Nimic mai fals. ?

Fiecare dintre noi are propriul sistem de valori prin care filtreaza informatiile. De aceea suntem unici. Pentru ca functionam diferit.

Barbatii sunt mai tehnici, mai rationali, si mai detasati de lumea aceasta a emotiilor. Femeile, pe de alta parte, tind sa fie emotionale si mai putin rationale. Pentru ca au impresia ca daca s-ar schimba, si-ar reprima emotiile.

Sa inveti sa comunici in profunzime, dincolo de cuvinte, in special in relatia de cuplu, nu e usor. Pentru ca intervin tot felul de obstacole, cum ar fi orgoliul, iar fiecare isi doreste ca el sa aiba dreptate.

Daca te confrunti cu probleme in relatia ta de cuplu din cauza unei comunicari ineficiente sau superficiale, dar iti doresti sa inveti cum sa schimbi asta, te invit sa asculti episodul integral din podcast.

Cand am inceput acest proiect, nici nu ma gandeam la amploarea ce avea sa o aiba in doar 2 ani.

Luna aceasta e luna iubirii. Dar banuiesc ca ai observat deja asta. ?

Magazinele au inceput sa isi faca stocul de inimioare si jucarii de plus, restaurantele sunt ocupate deja de o luna minim, iar florariile si-au pregatit deja cele mai fastuoase si bogate flori. Parca toata lumea infloreste odata cu Valentine’s Day.

Totusi, cum ramane cu cuplurile care isi arata dragostea doar in aceasta zi si in rest merg din ienertie sau au parte de o relatie plina de neintelegeri si conflicte?

Din punctul meu de vedere, si aici ma adresez barbatilor, nu ar trebui sa astepti o ocazie speciala ca sa ii oferi partenerei tale flori sau cadouri. Ce zici daca te-ai concentra ca fiecare zi alaturi de ea sa fie Valentine’s Day si nu doar 14 Februarie?

Daca nu stii cum sa faci asta, iti recomand sa asculti episodul de azi din Podcastul de EQ.

Alaturi de Cami, iubita mea, cu care am o relatie superba de mai bine de 14 ani, am vorbit despre:

Exista o fantezie pe care multe cupluri o aveau atunci cand imi cer ajutorul cu privire la relatia pe care o au, si anume, ca daca la inceput s-au inteles perfect si lucrurile au mers bine, e clar ca de acolo incolo ar trebui sa fie doar din ce in ce mai bine.

Dar oamenii uita un element extrem de important. Nu exista perfectiune, oricat ai incerca sa o atingi. ?

Obisnuiesc sa le spun femeilor cu care lucrez ca daca barbatul de langa ele vine si le spune ca nu o sa le faca niciodata sa sufere, sa plece cat de repede pot, pentru ca inseamna ca acela, e un barbat inconstient. Fiecare dintre noi avem un ideal despre cum credem noi ca ar trebui sa se desfasoare o relatie de cuplu. Dar in momentul in care ne dam seama ca lucrurile nu sunt chiar asa cum ne inchipuiam, incep sa apara problemele si conflictele pe care nimeni nu ne invata cum sa le gestionam.

In ultima vreme am avut atat de multe proiecte de care m-am ocupat, incat abia acum am reusit sa le pun pe toate la punct.

Si pentru ca am tot primit intrebari despre cand va aparea urmatorul episod din Podcastul de EQ, ei bine, e aici!

Alaturi de iubita mea, Cami, continuam seria episoadelor pe relatia de cuplu, ce au la baza principiile pe care le predau inclusiv in programul online, Ecuatia Iubirii.

Astazi, vorbim despre compromisuri. Intr-o relatie de cuplu compromisul este de multe ori necesar, pentru depasirea anticipata a conflictelor. Sa lasi de la tine, sa accepti si nevoile si dorintele celuilalt, sa cedezi din terenul pentru care va luptati, este o atitudine sanatoasa, in special cand este intampinata cu acelasi raspuns.

Din punctul meu de vedere, un compromis este o intelegere bazata pe concesii reciproce. Dezechilibrul apare cand unul dintre parteneri simte ca el face cel mai des si cele mai multe compromisuri.

Ai sa descoperi daca asculti episodul, ca am vorbit despre:

Nu trebuie sa treaca ani de zile ca sa fii tu bine. Important e sa respecti niste principii de baza de care sa te si tii pana la final.

Asa cum spunea si Confucius “Daca iubesti pe cineva, lasa-l liber. Daca nu se va intoarce, inseamna ca nu ti-a apartinut niciodata”.

Acest subiect a fost dintotdeauna unul sensibil, iar taberele au fost impartite. Unii sunt de parere ca o relatie de cuplu nu poate exista fara sa faci compromisuri. Altii se incapataneaza sa ii demonstreze celuilalt ca e independent si ca nu face niciun compromis.