Filtrar por género
- 33 - Primul proces pe climă din România: ”Statul trebuie să vină cu o lege a climei”
Societatea civilă cere statului român să ia măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. Este vorba despre primul proces pe climă din România, după modelul altor țări europene. De ce este acesta un moment important, ce ar putea schimba un asemenea proces și care ar trebui să fie răspunsul autorităților? Invitată la Planeta Verde este Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic.
Primul proces pe climă din România a fost respins de o instanță din Cluj, însă ONG-urile au făcut recurs la instanța supremă.
De ce e important să existe un asemenea proces pe schimbări climatice, care e semnalul dat de societatea civilă? Dacă procesul va fi câștigat de cetățeni, ce ar trebui să se întâmple mai departe?
Cum poți obliga statul să ia măsuri de combatere a schimbărilor climatice? Cât contează genul acesta de presiune civică asupra statului?
Mon, 11 Nov 2024 - 32 - Concursul Eco Provocarea: educație de mediu pe înțelesul elevilor
Înscrierile pentru o nouă ediție a concursului Eco Provocarea au început. Elevii și profesorii pot învăța cum să protejeze mediul și pot dezvolta abilități de leadership, timp de o jumătate de an. Invitata emisiunii Planeta Verde este Lucia Cojocaru, coordonatoarea proiectului realizat de organizația Viitor Plus.
Ce este Concursul Național Eco Provocarea Juniori și Liceeni? Unde și cum se fac înscrierile, cum se desfășoară concret concursul și ce anume învață concurenții?
Vorbim de fapt despre educație de mediu. Viitor Plus îi învață pe concurenți cum să fie mai responsabili cu natura. În ce măsură lipsește educația de mediu din școli și licee?
Ce rămâne după încheierea concursului Eco Provocarea? Au fost schimbate comportamente, mentalități?
Mon, 04 Nov 2024 - 31 - WWF: Reforma Romsilva, concepută în spatele ușilor închise, trebuie revizuită
Autoritățile trebuie să schimbe paradigma pazei pădurilor, spune la emisiunea Planeta Verde Radu Melu, coordonator senior păduri la WWF România.
”Reforma Romsilva, concepută în spatele ușilor închise, trebuie revizuită”, cere organizația ecologistă WWF România, care solicită autorităților să-și prezinte în mod transparent viziunea legată de reforma și reorganizarea regiei naționale a pădurilor.
Aceasta ar trebui făcută în cadrul unor dezbateri reale în Parlament, astfel încât să fie corelată cu prevederile din noul Cod Silvic, aflat acum în lucru în comisiile de specialitate din Camera Deputaților, mai precizează ONG-ul de mediu.
Radu Melu explică la RFI ce ar trebui modificat în lege și cât de protejate sunt în prezent pădurile României.
Poziția WWF poate fi consultată aici.
Mon, 28 Oct 2024 - 30 - ONG-uri: Câinii fără stăpân trebuie sterilizați, nu eutanasiați
Peste 50 de organizații care apără drepturile animalelor și 50.000 de cetățeni cer tranziția de la eutanasiere la sterilizare în cazul câinilor fără stăpân. Normele pentru gestionarea câinilor sunt pe punctul de a fi modificate.
Invitată la emisiunea Planeta Verde este președinta asociației Sache Vet, Laura Fincu.
În ce stadiu sunt modificările legislative legate de gestionarea câinilor? Ce soluții propun ONG-urile?
Unele asociații au atras atenția de-a lungul timpului că eutanasierea câinilor fără stăpân a devenit un adevărat business și că bani publici se scurg către anumite organizații.
Cum sunt gestionați în prezent câinii fără stăpân și de ce nu funcționează sistemul actual? Cum au rezolvat alte țări problema câinilor maidanezi?
Totuși, nu toți câinii de pe maidane sunt fără stăpân, unii sunt lăsați de proprietarii lor să iasă din curtea casei. Așa se poate ajunge și la unele tragedii, precum cea de acum câțiva ani din zona Lacului Morii. Ce propun ONG-urile?
Mon, 21 Oct 2024 - 29 - Conflict între Ministerul Energiei și ONG-uri de mediu: ”Trăim în lumi separate”
Ministerul Energiei a intrat în conflict deschis cu unele organizații neguvernamentale de mediu. Ministrul Sebastian Burduja acuză ONG-urile că încearcă să blocheze proiecte importante pentru securitatea energetică a României. De partea lor, ecologiștii spun că statul încalcă legea.
”Mi-am asumat că voi deranja grupuri de interese”, scrie Sebastian Burduja pe Facebook. ”De câteva zile, primesc solicitări de demisie şi mesaje pline de “civism” de la câteva organizaţii de mediu. Nu dau nici un pas înapoi. Nu negociem securitatea energetică a României”, spune el. Cum îi răspund ONG-urile de mediu?
Invitați la Planeta Verde sunt Denisa Soare, de la Declic și Mihnea Matache, purtător de cuvânt al Greenpeace România.
Procurorii DIICOT ar fi deschis un dosar penal, după ce ministrul Sebastian Burduja ar fi depus o sesizare față de mai multe organizații ecologiste care se opun unor proiecte energetice, anunță G4Media, care citează surse judiciare.
Mon, 14 Oct 2024 - 28 - Gala Green Report 2024: Ce înseamnă un comportament sustenabil
O discuție despre sustenabilitate, la emisiunea Planeta Verde, în contextul Galei Green Report 2024, eveniment ce premiază performanța în domeniul protecției mediului. Perioada de înscriere este în continuare deschisă. Există 11 categorii la care pot concura cei interesați.
Președinta organizației Green Revolution, Raluca Fișer, a explicat la RFI ce-și propune Gala Green Report 2024, pe ce pune accent anul acesta și ce înseamnă să faci performanță în domeniul protecției mediului.
La Gală se pot înscrie companii, organizații, autorități locale și persoane fizice.
Ce înseamnă să ai un comportament sustenabil? Ce fel de proiecte au fost premiate în anii anteriori? Cât de sustenabile sunt companiile din România? Care sunt cele mai mari obstacole pentru o companie care vrea să devină sustenabilă?
Mon, 07 Oct 2024 - 27 - Soluții la problema inundațiilor. Scrisoare deschisă a WWF România către autorități
Tragediile provocate de inundații pot fi prevenite. Iată ce spune organizația ecologistă WWF România, care le cere autorităților într-o scrisoare deschisă aplicarea unor soluții care au dat roade în alte țări.
Directoarea generală a WWF România, Orieta Hulea, spune la emisiunea Planeta Verde că impactul inundațiilor poate fi atenuat.
Cum pot fi prevenite tragediile provocate de inundații? Refacerea ecosistemelor de apă dulce aduce de asemenea beneficii economice și sociale. Ce înseamnă asta, mai exact?
Aceste inundații pot fi puse în legătură directă cu schimbările climatice. A fost încă un an cu recorduri de temperatură doborâte și cu precipitații în cantități istorice. Toate astea arată cât de vulnerabilă e de fapt omenirea în fața schimbărilor climei. De ce nu reușim să ne adaptăm?
Mon, 30 Sep 2024 - 26 - Proiectul hidroenergetic Turnu Măgurele-Nikopol, ”un dezastru al biodiversității”
Proiectul hidroenergetic Turnu Măgurele-Nikopol de pe Dunărea Inferioară va pune în pericol ecosistemul Dunării, avertizează peste 50 de organizații de mediu din România și Europa. Coaliția Natura 2000, o federație de 21 de ONG-uri ecologiste, WWF și Bankwatch solicită Bruxelles-ului să retragă sprijinul pentru barajul hidroelectric.
Invitat la Planeta Verde este președintele Coaliției Natura 2000, Dan Trifu.
De ce se opun activiștii de mediu proiectului hidroenergetic Turnu Măgurele-Nikopol de pe Dunărea Inferioară? Ce consecințe ar avea acest proiect? Comunitățile din zonele respective cunosc aceste riscuri?
ONG-urile care protestează susțin că proiectul hidroelectric Turnu Măgurele-Nikopol încalcă legislația europeană. În ce sens?
Activiștii de mediu au criticat în trecut și proiectele ce vizează construirea unor hidrocentrale în Parcul Național Defileul Jiului.
De asemenea, ei au cerut respingerea proiectului hidroenergetic de la Răstoliţa, județul Mureș, proiect care ar distruge în opinia lor zece râuri, peste 40 de arii naturale protejate și 170 de hectare de păduri.
Mon, 23 Sep 2024 - 25 - Ziua de Curățenie Națională: când și unde are loc campania ”Let's Do It, Romania!”
Cea mai mare mobilizare a societății civile pentru o cauză de mediu va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, în România. E vorba de Ziua de Curățenie Națională, organizată de mișcarea ecologistă ”Let's Do It, Romania!”.
Invitați la emisiunea Planeta Verde au fost Valentin Krancevik, membru în conducerea ”Let's Do It, Romania!” și Andreea Bîtcă, specialistă în comunicare.
Ce se va întâmpla pe 21 septembrie, cum funcționează aplicația ”Let's Do It, Romania!”, ce fac dacă descopăr o zonă plină cu deșeuri?
Noutatea din acest an este că nu doar deșeurile vor putea fi raportate, ci și ambrozia.
Ecologiștii fac demersuri ca Ziua de Curățenie Națională să devină lege. În ce stadiu e acum și care ar fi obiectivul legii?
Mon, 16 Sep 2024 - 24 - ”Masterplanul velo din București trebuie îmbunătățit”. Care sunt vulnerabilitățile?
Strategia Primăriei Capitalei pentru pistele de biciclete trebuie îmbunătățită, spune la RFI Oana Turturică, fondatoare a asociației ”HaicuBicla”. Municipalitatea își propune prin masterplanul velo să facă până în 2035 o rețea principală de 150 de kilometri de piste și una secundară de 415 kilometri. Documentul este pus în dezbatere publică.
Oana Turturică a fost invitată la emisiunea Planeta Verde. Reprezentanta asociației HaicuBicla speră că masterplanul velo va fi corectat, mai ales în punctele ce țin de siguranța bicicliștilor.
Cum arată documentul, ce trebuie îmbunătățit, de ce e nevoie de o asemenea strategie?
Oana Turturică vorbește de asemenea despre cât de riscant este în prezent să ieși cu bicicleta pe străzile pline de capcane din București.
Mon, 09 Sep 2024 - 23 - Cine e vinovat pentru moartea unei tinere atacate de un urs pe munte?
Autoritățile au mâinile pătate de sânge, spune la emisiunea Planeta Verde președintele asociației Agent Green, Gabriel Păun. El comentează cazul fetei de 19 ani care a murit în urma întâlnirii cu un urs, pe traseul Jepii Mici din munții Bucegi.
Gabriel Păun acuză autoritățile pentru incidentul grav de pe Jepii Mici: ”Tragedia putea fi evitată, dacă autoritățile erau sensibile la plângerile făcute de turiștii care văzuseră acea ursoaică pe traseu și cu care aveau probleme. Nu este normal ca autoritățile, știind de acel urs, să provoace această tragedie. Deci văd autoritățile direct vinovate de moartea fetei”.
Ca să alungi un urs, trebuie să-l împuști cu arme neletale, spune activistul de mediu. El anunță că a dat în judecată Ministerul Mediului și avertizează că România riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene.
Omul nu este hrană pentru urs, mai precizează Gabriel Păun.
Mon, 15 Jul 2024 - 22 - ”Al 12-lea ceas”, campanie Viitor Plus pentru gestionarea corectă a deșeurilor
”Al 12-lea ceas”, așa se numește o campanie lansată de organizația Viitor Plus, care-și propune să atragă atenția asupra încălcării legislației în domeniul deșeurilor și asupra riscurilor pentru mediu și sănătate care decurg de aici.
Președinta asociației Viitor Plus, Teia Ciulacu, a fost invitată la emisiunea Planeta Verde.
Este gestionarea deșeurilor în România un eșec? Cine e de vină? Cât se implică cetățenii și care sunt obligațiile instituțiilor statului?
Viitor Plus și-a propus să prezinte cazuri concrete de încălcări ale legislației de mediu privind gestionarea deșeurilor. Ce anume va face și cum va încuraja oamenii să se implice și să sesizeze autoritățile atunci când observă încălcarea legislației?
Detalii despre campanie, aici.
Mon, 08 Jul 2024 - 21 - România, restantă la colectarea și reciclarea deșeurilor electronice
România este sub media europeană în privința colectării și reciclării deșeurilor electronice. Infrastructura de colectare este deficitară față de țări ca Italia și Austria, declară la emisiunea Planeta Verde președintele asociației Ecotic, Valentin Negoiță.
Cum stă România în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor electrice? Colectăm 43%, față de o medie europeană de 46 de procente.
Conform unui sondaj recent, 52% dintre români consideră important să predea spre reciclare deșeurile electrice mici și bateriile. Ce înseamnă 52%, e mult, e puțin?
Cât de informați sunt românii legat de reciclarea electronicelor și a bateriilor? Doar 41% știu că prețul produsului include costul de colectare și reciclare a produselor electrice și electronice. Ce ne arată asta?
Mon, 01 Jul 2024 - 20 - Patrula Zero Plastic și-a reluat activitatea. Cum eliminăm plasticul din natură?
Patrula Zero Plastic a ajuns la a cincea ediție. Proiectul WWF România își propune să combată poluarea cu plastic, care afectează mediul natural.
Patrula Zero Plastic și-a reluat activitatea pentru al cincilea an. E vorba de o campanie desfășurată de organizația ecologistă WWF România.
Un calendar plin de activități în acest an, despre care vorbește la emisiunea Planeta Verde managerul de proiect, Monia Martini.
Ce rezultate a avut până acum Patrula Zero Plastic? Care e cea mai mare realizare de când funcționează Patrula? De ce e periculos plasticul abandonat în natură?
Noutatea din acest an este că Patrula Zero Plastic își extinde activitatea către monitorizarea biodiversității. Ce presupune asta, mai exact?
WWF face activități de educație, advocacy și colectare a plasticului. Cui se adresează partea de educație și cât de receptivi sunt oamenii?
Mon, 17 Jun 2024 - 19 - Ce așteaptă activiștii de mediu de la primarul reales, Nicușor Dan?
Nicușor Dan a fost reales în funcția de primar al Capitalei, la alegerile din 9 iunie. Societatea civilă așteaptă acum ca edilul să rezolve o serie de probleme restante din primul mandat.
Trenul metropolitan, benzile unice pentru transportul în comun, pistele pentru biciclete și spațiile verzi sunt doar câteva dintre problemele restante, pe care primarul reales, Nicușor Dan, trebuie să le rezolve în al doilea său mandat. Iată ce spune la emisiunea Planeta Verde vicepreședintele fundației Eco-Civica Dan Trifu.
Pe de altă parte, Parcul Plumbuita va fi reîntregit, după ce patru hectare fuseseră retrocedate. Cum s-a ajuns aici? Ce urmează acum? Modelul Parcului Plumbuita poate fi reprodus și în Parcul IOR?
Mon, 10 Jun 2024 - 18 - Un pact pentru mediu, propus de ONG-uri candidaților la alegeri
Ce priorități de mediu ar trebui să aibă orice candidat la Primăria Capitalei? Platforma de Mediu pentru București și Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde propun candidaților să semneze un pact pentru mediu, de fapt un set de priorități pe care ar trebui să le aibă în vedere viitorii aleși locali.
Invitată la Planeta Verde este directoarea executivă a asociației ECOPOLIS, Oana Neneciu.
Activiștii de mediu cer între altele protejarea și extinderea spațiilor verzi, îmbunătățirea calității aerului în București și implementarea mobilității urbane durabile.
Detalii despre pactul pentru mediu, aici.
Mon, 03 Jun 2024 - 17 - Gala Curaj: ”Doare foarte tare că lumea nu prea se mai implică” (Gabriel Păun)
Asociația Agent Green organizează pe 3 iunie la Ateneul Român ”Gala Curaj”, unde vor fi premiați zece oameni sau grupuri din societatea civilă, din diverse domenii de activitate, de la protecția mediului, până la artă și drepturile omului.
Invitat la Planeta Verde este președintele Agent Green, Gabriel Păun. El spune de ce era nevoie de Gala Curaj, în care să fie premiat curajul societății civile: ”Am simțit această nevoie, nu doar cronică, ci acută, pentru că am un sentiment că tot mai puțini oameni se implică în cauze pentru întreaga societate și pe segmentul nostru de eforturi pentru a salva natura am avut sentimentul că nu mai putem lupta pentru o natură sănătoasă când societatea întreagă dă semne, să nu-i zic boală, să-i zic altfel, de slăbiciune, momente în care nu prea se mai implică lumea pe cauze care țin de nevoile generale ale societății și asta doare foarte tare”.
Gabriel Păun povestește în interviul acordat RFI cum a fost hărțuit și intimidat el însuși, după ce a dezvăluit diverse ilegalități în zona de protecție a mediului.
Printre cei care vor fi premiați la Gala Curaj se numără Florin Buhuceanu și Teodora Roseti (premiul Curaj pentru drepturile omului), poetul Radu Vancu (premiul Curaj pentru pace, cooperare și antifanatism) și Marcian Bleahu (post-mortem, premiul Curaj pentru științele naturii).
Gala Curaj are loc la Ateneul Român, pe 3 iunie, de la ora 19.
Mon, 27 May 2024 - 16 - Potecile tematice MaiMultVerde: drumeții pentru iubitorii de natură
Asociația MaiMultVerde ne invită vineri, 24 mai, la inaugurarea unei poteci tematice amenajate în programul ”Cu Apele Curate”, în Parcul Natural Comana. Organizația de mediu va amenaja în acest an cinci poteci tematice, pentru a promova zone mai puțin cunoscute de turiști, aflate pe malurile Dunării sau ale afluenților săi.
Invitată la Planeta Verde este Loredana Pană, expertă advocacy la asociația MaiMultVerde.
Ce-și propune ONG-ul cu aceste poteci tematice? Cum te pregătești pentru un asemenea traseu, ce trebuie să ai la tine? Ce ai voie și ce nu ai voie să faci într-un parc natural cum e Comana? Cum au fost alese zonele unde vor fi amenajate potecile tematice, după ce criterii?
Mon, 20 May 2024 - 15 - ONG: Cele 12 hectare din Parcul IOR au fost retrocedate abuziv
Parcul IOR trebuie reîntregit, cer locuitorii din cartierul bucureștean. Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei, pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din parcul amintit, retrocedate abuziv în mai 2005, în timpul mandatului lui Adriean Videanu, spun activiștii civici.
Președintele Asociației Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan, Cristian Șoimaru, a fost invitat la emisiunea Planeta Verde. El explică de ce a fost nevoie de un asemenea demers în instanță.
Cum poate fi dovedit faptul că retrocedarea acelei porțiuni din Parcul IOR a fost abuzivă? Când a fost descoperită această dovadă? Contează pe mâna cărui judecător ajunge dosarul? Ce se mai întâmplă între timp pe porțiunea retrocedată? Mai poate fi reîntregit Parcul IOR?
Mon, 13 May 2024 - 14 - Ce așteptări are societatea civilă de la viitorul primar al Capitalei?
Organizațiile neguvernamentale au atras atenția de-a lungul timpului asupra unor probleme care nu au fost niciodată rezolvate de Primăria Capitalei, cum ar fi pistele pentru biciclete, poluarea aerului și spațiile publice inaccesibile.
Irina Zamfirescu de la ActiveWatch spune la Planeta Verde în prag de alegeri ce așteaptă de la municipalitatea bucureșteană.
Ea precizează că s-a pierdut mult timp cu partea birocratică în ceea ce privește Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și critică de asemenea faptul că nu există un registru al spațiilor verzi din București.
Mon, 29 Apr 2024 - 13 - Noi paradisuri naturale, pe modelul Deltei Văcărești, descoperite de ecologiști
Activiștii de mediu au identificat în București câteva zone pentru care speră să obțină statutul de parcuri naturale protejate, după modelul de succes al Deltei Văcărești. Printre ele se află Pajiștea Petricani și Valea Saulei.
Invitat la Planeta Verde este Dan Bărbulescu, director executiv la Asociația Parcul Natural Văcărești.
În zonele identificate de ecologiști, natura și-a urmat cursul de-a lungul anilor: ochiuri de apă, verdeață abundentă pe maluri, păsări acvatice, specii de broască și insecte.
Deocamdată, accesul e destul de anevoios în unele dintre zonele descoperite. În altele, în schimb, cum e Pajiștea Petricani, membrii Asociației Parcul Natural Văcărești au început să amenajeze poteci și panouri informative pentru vizitatori.
Ecologiștii vor ca aceste regiuni să beneficieze de un regim special de protecție.
Mon, 22 Apr 2024 - 12 - ”Conviețuirea om-urs e posibilă”. Proiect-pilot de succes al WWF, la Tușnad
RFI vă propune o discuție despre un proiect-pilot de succes legat de gestionarea relației dintre oameni și urși, un proiect WWF desfășurat la Băile Tușnad, una dintre localitățile cu cele mai mari probleme în acest sens în ultimii ani.
Proiectul-pilot din Tușnad este realizat de WWF România, în colaborare cu Primăria de acolo.
Invitat la Planeta Verde este Cristian Papp, expert în carnivore mari, coordonatorul departamentului specii sălbatice de la organizația de mediu amintită.
El spune că apelurile la 112 privind apariția unor urși în localitate au scăzut de la circa 200 la doar opt anul trecut. Cum a fost posibil: garduri electrice, colare cu GPS și camere video cu senzori de mișcare.
Detalii despre proiectul-pilot privind urșii din Băile Tușnad, aici.
Mon, 15 Apr 2024 - 11 - ONG-urile cer ajutorul autorităților în lupta cu dezvoltatorii imobiliari
Zeci de organizații ale societății civile au publicat recent o scrisoare deschisă adresată Președinției, Guvernului și Reprezentanței Comisiei Europene în România. ONG-urile cer protecție pentru cetățenii și asociațiile care merg în instanță în interesul public.
O discuție despre șicanele la care sunt supuși reprezentanții unor organizații neguvernamentale și cetățenii simpli care se luptă în instanțe cu dezvoltatori imobiliari și nu numai și care au apoi de suferit, ajungându-se chiar și la dizolvarea unor ONG-uri de mediu.
Invitate la emisiunea Planeta Verde sunt directoarea executivă de la APADOR-CH, Georgiana Gheorghe și directoarea executivă a asociației ECOPOLIS, Oana Neneciu.
Ce-și propun ONG-urile cu aceasă scrisoare deschisă? De ce e important pentru un ONG de mediu să știe că atunci când face un demers în instanță în interesul public, nu va fi supus ulterior unor șicane și intimidări? Ce răspunsuri au primit până acum semnatarii scrisorii deschise?
Mon, 08 Apr 2024 - 10 - Liliana Nichita, directoare FADI, despre hibele SGR și reciclarea deșeurilor
Sistemul Garanție/Returnare (SGR) trebuie îmbunătățit, spune la RFI directoarea Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI), Liliana Nichita.
Liliana Nichita analizează SGR, la cinci luni de la implementarea sistemului.
Cum funcționează Sistemul Garanție/Returnare? Ce merge, ce nu merge? Unde apar blocajele, cel mai des?
De ce are România o rată de colectare separată a deșeurilor de numai 13%?
Mon, 01 Apr 2024
Podcasts similares a Planeta Verde
- Andi Moisescu Andi Moisescu
- VREAU SĂ ȘTIU Boof Media
- Istoria României Călina
- Easy German: Learn German with native speakers | Deutsch lernen mit Muttersprachlern Cari, Manuel und das Team von Easy German
- Acasa La Maruta Catalin Maruta
- România în direct - Europa FM Cătălin Striblea
- Vorbitorincii Catalin Striblea&Radu Paraschivescu
- Psihologi la Cafea Cristina Ursu și Lucian Negoiță
- David Guetta David Guetta
- Deep Disco Music Deep Disco Music
- Dj Dark - Deep Sessions Dj Dark
- Dj Dark @ Radio Podcast Dj Dark
- 2024 House / Techno / Progressive / Deep / Melodic / Tech / Edm / Afro / ibiza DJ Mix / Set / Podcast / Electronic Dance Musi DJ TeKness | Techno / House & Electronic Dance Music Mixes Beats
- George Buhnici | #IGDLCC George BUHNICI
- Kabare Club Podcast Kabare Club
- Fain & Simplu Podcast Mihai Morar
- Mind Architect Mind Architect
- Wait Wait... Don't Tell Me! NPR
- Dj Optick - Obsession - Ibiza Global Radio Optick
- Povești pentru copii Povesti pentru copii
- Casuta cu povesti a lui Qusi Qusi Qus
- Relax Mind and Body Relax Body and Mind
- Morning Glory, cu Răzvan Exarhu Rock FM
- Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder
Otros podcasts de Educación
- Entrez dans l'Histoire RTL
- Franck Ferrand raconte... Radio Classique
- Au Cœur de l'Histoire Europe 1
- Choses à Savoir - Culture générale Choses à Savoir
- Choses à Savoir HISTOIRE Choses à Savoir
- Les récits de Stéphane Bern Europe 1
- 6 Minute English BBC Radio
- Les Cours du Collège de France France Culture
- Historiquement vôtre - Stéphane Bern Europe 1
- Learning English Conversations BBC Radio
- TED Talks Daily TED
- Histoire des Gangsters Profession Gangster
- Histoire Islam Histoire Islam
- Au Cœur de l'Histoire - Stéphane Bern Europe1
- Histoires du soir : podcast pour enfants / les plus belles histoires pour enfants Engle
- Quelle Histoire Présente Quelle Histoire
- Les salauds de l'histoire RTL
- Métamorphose, éveille ta conscience ! Anne Ghesquière
- The Rest Is History Goalhanger
- LIVE HISTOIRE Rivenzi